De parcă mai era nevoie, distrugerile începute deja pe Raul Alb atestă din nou faptul că un sistem denaturat a reuşit să demonteze complet protecţia naturii in România. Întreaga legislaţie internaţională, comunitară şi naţională a fost transformată în spaţiul mioritic într-un elefant cu picioare de lut care s-a prabuşit deja. Convenţiile, directivele şi legile sunt o glumă rasuflată pentru decidenţii noştri de mediu. În cazul convenţiilor vina este şi externă. Nu au avut niciodată mecanisme reale pentru a forţa statele semnatare să le respecte. Aşa că nu este de mirare ca autorităţi de-ale noastre de mediu recunosc în scris că nu au auzit măcar de principiul utilizării raţionale a zonelor umede stipulat in Convenţia RAMSAR sau că în draftul Strategiei Energetice este prevăzută distrugerea unui sit Ramsar. In ce priveste directivele, este clar că au fost transpuse in aşa fel în legislaţia noastră încât să nu se poată aplica. De exemplu, Directiva 2008/99/CE stabileşte că reprezintă infracţiune „orice act care provoacă deteriorarea semnificativă a unui habitat din cadrul unui sit protejat” şi că „habitat în cadrul unui sit protejat înseamnă … orice habitat natural sau habitat al speciilor pentru care un sit este desemnat ca arie specială de conservare”. Absolut clară este exprimarea. Dar transpunerea ei in OUG 57/2007 deja sună altfel, pentru ca neaveniţii să nu mai înteleagă clar despre ce este vorba. Ministerul Mediului se spune că are ca singură menire emiterea de hârtii acoperitoare pentru distrugătorii de mediu. Evident că un act administrativ nu asigură derogare de la prevederile codului penal dar nu putem avea pretenţia ca organele de anchetă să inteleagă până la capat legislaţia de mediu. Aşa că degeba suni la 112 şi le spui că un buldozer devasteaza albia minoră a unui râu în sit Natura 2000 declarat pentru specii de peşti, vidră sau rac, când vor vedea că indivizii au Aviz Natura 2000 îi vor lasa să distrugă în continuare. Iar daca ar apela la “specialişti”, de unde să ştie că atât funcţionarii din Garda de Mediu şi APM-uri cât şi “experţii” acreditaţi de minister sunt într-o proporţie de neconceput impostori sau absolut ignoranţi? Cum ar putea cineva care nu s-a lovit sistematic de acest fiasco total al protecţiei naturii în Romania să-şi închipuie cât de denaturat este sistemul? În ce priveşte Directiva Cadru privind Apa, cum ar putea să se respecte atâta vreme cât administratorul apelor, statul în stat Apele Romane, face în acelaşi timp şi evaluarea stării ecologice a corpurilor de apă? În cadrul campaniei de exterminare a râurilor de munte prin MHC-uri, ANAR şi închiriază albiile şi tot ANAR-ul avizează MHC-urile. Se poate conflict de interese mai mare? În plus, tot ei stabilesc debitul de sevitute şi preţul plătit de MHC-işti este în funcţie de debitul turbinat. Aşa că interesul mercantil al ANAR este să stabilească debite de servitute cât mai mici. Şi să ne miram atunci că pe Râul Alb, care este doar un râuleţ (habitat pentru specii din fişa sitului Natura 2000, peşti şi vidră, şi chiar o specie prioritară, racul de ponoare), au prevăzut un debit de servitute de doar 23%, nelăsând nicio şansă ecositemului acvatic şi afectând grav şi ecositemele ripariene?
De parcă nu ar fi fost destul dezastru în sistem, începând cu 01.02.2014 nu mai constituie infracţiune „prezentarea, în lucrările privind evaluarea de mediu, evaluarea impactului asupra mediului, a bilanţului de mediu sau a raportului de amplasament a unor concluzii şi informaţii false”. Cum ar putea să fie respectate Directiva EIA sau Directiva Habitate câtă vreme “studiile” de impact sunt plătite de titularii proiectelor destructive(fiind exclusă astfel orice șansă de obiectivitate) și ministerul acreditează ingineri pentru evaluare adecvată? Ambele situații aberante se aplică în cazul Râul Alb. “Studiul” pentru MHC-urile de pe Râul Alb nu este doar tendențios și lipsit de studiile de teren necesare, chiar și documentarea bibliografică este incompletă și aberantă. În timp ce zeci și zeci de pagini sunt umplute cu date fără nicio relevanță, nu s-au consultat nici macar documentele de bază necesare. De exemplu, în ce priveşte vidra, „studiul” susţine că nu este prezentă pe Râul Alb. Dacă putem forţa bunul simţ şi admite că autoarea nu a găsit pe teren dovada prezenţei vidrei (noi am găsit fără să căutăm mai mult de câteva minute), este de neînţeles de ce nu a consultat fişa fondului de vânătoare, în care scrie clar că este prezentă vidra. Mai găsim prin diverse „studii” că experţii, ca să argumenteze lipsa impactului semnificativ, se apucă şi raportează suprafaţa distrusă de proiect nu la suprafaţa tipului respectiv de habitat ci la suprafaţa întregului sit. După logica aceasta, într-un sit cu suprafaţă mare, cum este si Strei-Haţeg, orice proiecte destructive care nu sunt de dimensiune supra-faraonică sunt permise. În „studiul” pentru Râul Alb se afirmă că doar 0,001208% din suprafaţa sitului este afectată permanent. Dar când vine vorba de impactul cumulativ se uită brusc de întregul sit, în care Râul Alb a rămas singurul râu care nu este afectat grav de amenajările hidroenergetice, şi se afirmă că nu se cunoaşte vreun impact cumulativ al proiectului. De fapt atât situl Natura 2000 Strei-Haţeg cât şi Geoparcul Dinozaurilor Ţara Hategului sunt printre cele mai devastate de amenajări hidroenergetice arii naturale „protejate” din ţară. Şi este foarte grav pentru ambele arii. Cursurile de apă naturale sunt un element al geodiversităţii şi, până în urmă cu câteva decenii, o trăsătură esenţială a Ţării Haţegului o constituiau râurile tumultuoase care coborau din Retezat. În afară de Râul Alb, au fost toate reduse la tăcere. Situl Natura 2000 este declarat şi pentru specii de peşti, pentru vidră şi pentru racul de ponoare, specie prioritară. Şi în aceste condiţii administraţia geoparcului, care după lege ar trebui să administreze şi situl Natura 2000 care se suprapune dar nimic nu sugerează că ar face-o, avizează distrugerea ultimului râu natural! Dar este oare cazul să ne mirăm că avem custozi/administratori care se comportă ca nişte impostori? Din moment ce statul roman nu finanţează administrarea ariilor naturale protejate, evident că, pe lângă o mână de entuziaşti, restul custozilor/administratorilor au ajuns în această ipostază pentru că au alte interese cu aria respectivă. Existenţa unei administraţii de impostori, cum este la geoparcul şi situl Natura 2000 din Ţara Haţegului, este mult mai gravă decât lipsa totală a administrării. Atât APM Hunedoara cât şi Garda de Mediu şi Apele Române se folosesc de avizul administraţiei(care, culmea, are în spate şi un consiliu ştiinţific) ca o scuză pentru ilegalităţile proprii. Aceeaşi Gardă de Mediu Hunedoara, când am sesizat că studiul de evaluare adecvată abundă în date şi concluzii false, mi-a răspuns că autoarea a fost acreditată de o „comisie de înregistrare, formată din 9 membrii, numiţi prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului dintre persoane independente”. Este ca şi cum ţi-ar muri o rudă în spital, ai acuza un medic de malpraxis şi Colegiul Medicilor, în loc să cerceteze cazul, ţi-ar răspunde că medicul respectiv şi-a luat licenţa şi a avut N membri în comisie. Revenind la finanţare, în Fondul de Mediu nu se găsesc bani pentru o finanţare normală a administrării ariilor protejate dar se găsesc bani pentru distrugerea râurilor. Prin bugetul pe 2015 s-au alocat bani pentru energie regenerabilă, cu siguranţă şi pentru distrugerea râurilor prin MHC-uri, dar cei din administraţia fondului refuză să fie transparenţi. Am solicitat, în cadrul aşa-zisei consultări a publicului, să defalce suma alocată pentru energie regenerabilă ca să vedem cât se alocă pentru distrugerea râurilor, dar au refuzat fără să justifice. Nici macar n-au pomenit în răspuns despre solicitările mele legat de finanţarea MHC-urilor. Este deja un cliseu la autorităţile de mediu, dacă îţi răspund îţi răspund strict le ce le convine.
Conform OUG 57/2007 implementarea proiectului de MHC-uri pe Raul Alb este infracţiune, pentru că presupune scoaterea atât definitivă cât şi temporară a mai multor suprafeţe din circuitul agricol şi silvic şi nu se poate invoca excepţia zonei de dezvoltare durabilă pentru că aceeaşi OUG 57/2007 enunţă că: „zonare internă a ariilor naturale protejate – definirea şi delimitarea de zone în interiorul ariilor naturale protejate conform prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă şi planurilor de management”.
Planul de management se elaborează pe baza unor studii şi cu consultarea publicului şi apoi, tot conform OUG 57/2007, se aprobă prin hotărâre de guvern. Evident că până nu este publicat în Monitorul Oficial este doar o fiţuică fără valoare legală. Evident că nu poţi plasa cea mai sălbatică zonă a parcului natural în zona de dezvoltare durabilă. Dar în niciun sector de activitate interpretare autorităţilor de resort nu este mai patologic de departe de textul legii. Nu doar în cazul Râului Alb, am constatat că optica APM-urilor este că atâta vreme cât nu există o zonare internă totul este posibil într-o arie naturală „protejată”. Cum se face că Universitatea Bucureşti n-a fost în stare în 10 ani să „înzestreze” geoparcul cu un plan de management dar ministerul nu-i reziliază contractul de administrare, iar la Asociaţia Altitudine acelaşi minister i-a reziliat contractul de custodie sub pretextul unei întârzieri incomparabil mai mici legate de planul de management?
Au trecut 53 de zile de când a fost înregistrată petiţia pentru salvarea Râului Alb la cabinetul ministrului mediului. A adunat până acum 1800 de semnături. E semnată şi de localnici şi de ghizi în Retezat, şi de cercetători din domeniu şi cadre universitare din ţară şi din lume şi de ecologisti legendari precum Ulrich Eichelmann. Se poate spune că este deja un caz notoriu în Europa. Şi ce a facut ministerul, în ciuda ilegalităţii flagrante şi a valorii unice a acestui râu, conferită de gradul său de conservare? Am primit o adresă după 27 de zile, în care se spunea că a fost predat cazul Corpului de Control şi mai durează. Evident că în petiţie nu aveam cum să includ toate dovezile, evident că cei din Corpul de Control nu au cum să cunoască amănunţit valea Râului Alb, cu caracteristicile ei ecologice. Când faci o anchetă iei în calcul toate punctele de vedere şi cauţi să obţii cât mai multe informaţii. Mă aşteptam să mă contacteze, să-mi ceară print screen-urile care dovedesc că APM-ul a ţinut proiectul secret când a emis aviz Natura 2000, să-mi ceară o listă cu datele şi concluziile false din „studiul” de evaluare adecvată, să-mi ceară corespondenţa legată de contestarea proiectului. Nu m-a contactat nimeni. În 26 martie am aflat că au început distrugerile pe Raul Alb, că au inceput să taie arborii pe valea sălbatică, în pădurea seculară, pe traseul drumului industrial proiectat, marcat încă din toamnă. Am sunat la minister, atât la Cabinet Ministru, cât şi la Direcţia Biodiversitate, am sunat şi la Garda Naţională de Mediu. La nimeni nu-i pasă, nimeni nu poate să facă nimic. În disperare de cauză, a trebuit să trimit un denunţ penal. Deci va urma să văd cum se aplică în România Directiva 2008/99/CE.
Ecologiştii austrieci au reuşit să obţină un proces de infringement pe cazul râului Schwarze Sulm, un caz analog cu cel al Râului Alb, dar desigur mai puţin grav în materie de încălcare a legislaţiei comunitare. Copilul care nu plânge nu primeşte de mâncare. Chiar dacă la noi Directiva Habitate şi Directiva Cadru privind Apa sunt batjocorite continuu, dacă vom continua să trimitem la Comisie doar plângeri sporadice, ca şi până acum, nu se va schimba cu nimic situaţia. Siturile Natura 2000 şi râurile vor fi distruse în continuare. Profesorul Sven Björk afirma că: „The World expects a permanent protection of the Raul Alb River.” N-are de unde să ştie un cadru universitar din Suedia că aşa ceva este o utopie în România, că dacă nu este distrus râul de hidrocentrale va fi deteriorat de exploatări forestiere sălbatice sau de altceva. Cu atât mai mult cu cât este în judeţul Hunedoara, unde atât APM-ul cât şi Garda de Mediu declară practic că nu ştiu nici măcar limitele ariilor „protejate”. Cred că a venit vremea ca „The World” să afle ce se-ntâmplă în Romania cu râurile şi cu natura în general. Este singura şansă ca generaţiile viitoare să se mai poată bucura de câteva colţuri de natura autentică, nu de zone renaturate cu sume enorme, copii fade ale naturii. Domna ministru Graţiela Gavrilescu, ca şi politician, ar trebui să se gândească la faptul că om fi noi, cei care iubim natura, o minoritate marginalizată în ţara aceasta, dar suntem cu siguranţă peste 10% din populaţie şi merităm să fie salvat ultimul râu natural, complet şi aproape netins din ţară, ce reprezintă mult sub 1% din râuri. Sau dacă noi nu merităm generaţiile următoare sigur merită să mostenească măcar acest ultim râu complet şi nealterat.
Călin Dejeu
aliantapentruconservareabiodiversitatii 