https://peterlengyel.wordpress.com/2015/03/26/viata-intelectuala-cu-naturalul/
Ecologia și ecologismul reprezintă sensul vieții intelectuale umane pentru o parte infinitezimală a vietăților de pe această Planetă… oameni pentru care existența de hominid poate să fie trăită mai rezonabil având o preocupare zilnică în domeniul cunoașterii, înțelegerii și protecției fenomenului vieții. Dacă un ecolog sau ecologist manifestă creativitate intelectuală semnificativă pe parcursul existenței lui… este posibil să apară efecte societale. Oricum, ușor se poate percepe dacă o imagine, un text, o carte, un film a fost făcut cu suflet sau este un simplu “livrabil” din careva mizerabil proiect. Se poate spera creșterea atractivității ecologiei și ecologismului, odată cu mizerabilizarea societății postmoderne: un asemenea mod de existență poate produce atașamentul față de domeniul care să aibă capacitatea de a atrage intelectul și a da satisfacție… totodată fiind un subiect vital pentru civilizație. Relevanța acestei cunoașteri este vitală pentru specia umană… iar efectele dezvoltării domeniului sunt extinse asupra întregii biosfere și ecosfere. Cum este și cum putea să fie acest tip de activitate intelectuală în peisajul societal de pe la noi? Care sunt principalele considerente teoretice și practice pentru o viață umană creativă în domeniul ecologismului și ecologiei? Cum se derulează procesul respectiv la modul concret, care sunt factorii limitativi din domeniu? Cum se poate exista uman din această activitate? Oare?
Mă întrebam în sinea mea, cum poate avea creativitate intelectuală în domeniul ecologiei/ ecologismului oricare om care trăiește în societatea actuală? Dacă se zbate cu diferitele proiecte ultrabirocratice deja are o mare problemă: lipsa de timp și de energie. Dacă nu are liniștea care îi este necesară, un stil de viață cu o oarecare siguranță și predictibilitate pe termen cât de cât rezonabil… cum poate el să fie realmente preocupat de subiectele care contează? Îmi aduc aminte de Einstein când afirma că locul bun pentru un fizician teoretician este să fie paznic la un far pe malul mării. Cred că ar putea să fie un loc bun și pentru un biolog preocupat de fenomenul viului în amploarea acestuia (adică nu mă refer la careva specializat pe studierea copepodelor sau ciripedelor). Ce frumos ar putea să fie un loc unde nu sună telefonul la care trebuie să răspunzi, un loc fără prea multe obligații societale, dar unde ai ceva de mâncare și liniște. Ceva fără deadline-uri care se apropie, fără raportul intermediar. În principiu, astfel de locuri de paznici de faruri puteau să fie finanțate dacă se dorea pe bune progresul domeniului ecologismului și al științelor ecologice… dar din păcate finanțatorii doreau uriașe roabe de rapoarte. Roaba lui dumnezeu și robul lui dumnezeu plin de cacao. Acum le au pe toate. Milioane de ore de muncă intelectuală pierdute fără nici un sens.
Dacă „finanțarea mediului” însemna a alege 100 de oameni cu potențial intelectual adecvat și interesați pe bune de domeniul ecologiei/ ecologismului, susținerea lor cu un fel de “rentă viageră” pe câte 5 ani și evaluarea rezultatelor fiecăruia la un asemenea interval… cred că se putea ajunge la un fel de minune. În liniște, fără stres și circ, fiecare putea să arate ce poate face creierul lui. Îți poți imagina cam ce puteau produce aceste 100 de creiere geniale pe parcursul a 25 de ani? Și culmea, nu costa aproape nimic, în comparație cu jaful “Fondurilor de Mediu” derulat pe deceniile trecute… în care miliarde de euro “de mediu” au fost sifonate prin tot felul de firme de consultanță și proiecte care mai de care mai inexistente. Dacă alocai doar 1 milion de euro pe an, fiecare dintre cei 100 de gânditori ecologi/ecologiști primea câte 10.000 de euro pe an – putea să fie om și să lucreze cu dăruire; finanțarea era deci de 5 milioane de euro pe câte o etapă de 5 ani… adică mult mai puțin decât dispare în neant la oricare jaf de „proiect de mediu” camuflat la orice mizerabilă firmă apropiată de careva partid politic. Dar asta însemna să existe dorința să se facă ceva pe bune în domeniul ecologiei și ecologismului. Ceva pentru natură, pentru păduri și ape, ceva pentru specii și pentru sustenabilitate ecologică a societății umane. Adică, ceva ce nu se poate în țara asta.
Omul nu devine creativ cu nici un fel de forțare și obligație externă… chiar din contră, parcă orice presiune îi ia cheful de a face ceva OK. Când sufletul uman simte o presiune din exterior, o obligație, deja apare moartea pasiunii. Singura adevărată bază a creativității este iubirea sinceră a subiectului, implicarea fără rezerve în acel moment în a face ceva care are sens pentru intelectul-sufletul acelui om. Creativitatea fiind bazată pe libertate de gândire, ca orice libertate… nu poate să fie grăbită-forțat, ci se dezvoltă de la sine, cât poate, dacă poate. Nu poți scoate puiul de pasăre din ou la un deadline stabilit de tine: dacă nu a sosit momentul… scoți un cvasi-avorton lipsit de viabilitate. Omul creativ poate să primească niște condiții cât de cât rezonabile, pentru a exista, pentru a avea un mediu cât de cât propice pentru munca intelectuală… și apoi produce ce poate. Dacă poate. Pare că acest element a fost lăsat totalmente în afara cadrului în care au fost “gândite” diferite mecanisme de finanțare a sectorului neguvernamental de mediu sau a cercetării ecologice. Efectele se pot constata. Nu știu dacă este chiar dezastru, dar nici departe nu este.
Care poate să fie cauza unei astfel de mizerii? Crezi că între cei circa 20 de milioane de umanoizi care populează zona asta, chiar nu existau oameni capabili de a produce idei ecologice/ ecologiste în 25 de ani? Existau, există, dar voit ei au fost puși pe tușă. Ideile ecologilor/ ecologiștilor puteau să fie deranjante unui sistem mafiotizat care dorea să controleze totul – toate mecanismele statale și societale… și a reușit aproape total. Societatea a ajuns la cheremul mafiei statale. Nu era nevoie de comentarii. Mulți dintre cei mai geniali oameni din domeniul ecologiei/ ecologismului pe care îi cunosc în țara asta, nu ar face absolut niciodată aplicații de genul proiectelor depuse la careva finanțator. Pur și simplu, nu au stilul acesta de a se prostitua intelectual, completând în căsuțele prestabilite în formulare cum anume vor colabora cu homosexualii și cu alte grupuri marginalizate, cum vor face grupuri de lucru cu stakeholderii, câte femei vor implica în acțiune și ce va rezulta la final, totul programat pe graficul Gant și alte minunății birocratice de acest gen. Nici unul nu se expunea situațiilor jalnice în care vine de la finanțator ceva mucos care face pe șmecherul și “verifică activitatea” – pe care nu are nici un fel de capacitate intelectuală să o evalueze – dar geniul este la cheremul mizeriei respective și trebuie să zâmbească tâmp. Asta fiind realitatea, acest tip de om, adică cel care are/ avea cea mai mare capacitate intelectuală în domeniul ecologiei și ecologismului în țara asta, poate eventual să fie un fel de cârpă marginală în cadrul unor proiecte controlate de “băieții deștepți”, politruci de cea mai joasă speță care eventual au nevoie de un ciudat care să le facă poze cu ceva specii sau să scrie ceva text pentru niște rapoarte, pentru niște cărți din proiect care oricum nu vor fi publicate decât în 5 copii din care 4 se dau finanțatorului.
Mă întreba un prieten din sectorul civil când mai scriu ceva despre pădure și parcuri naționale? Bună întrebare. Habar nu am de răspuns. Cu toate că știu că mulți așteaptă să vadă continuarea. Un coleg din Rotary mă întreabă de ce nu am mai pus nimic pe blog 2 săptămâni. Poate din scârbă față de multe ce se întâmplă, din sictir, din sinceritate față de mine, poate din lipsă de timp pentru asta, poate din cauza unor probleme tehnice cu aparatura IT&C, poate din toate cauzele și din niciuna. Creativitatea nu este o muncă de salahor, când începi la 8 și robotești până la 4… pentru a fi în conformitate cu o tâmpenie birocratică numită “time sheet”. Mă uit la diferite produse ale ONG-urilor, create în diferite proiecte cu deadline-uri, în care trebuia să se ajungă la rezultate în timpul alocat. De ce îmi par atât de fade, atât de lipsite de sens, atât de neconvingătoare aproape toate? De ce sunt ele atât de jalnice, atât de pline de cretinisme, greșeli, aberații, neconcordanțe, lipsă de stil, lipsă de finețe, lipsă de vigurozitate? Cum poate ca până și cel care este interesat de domeniu să se uite cu atât de multă neîncredere la acestea… pot ele să convingă pe cineva care este indiferent sau are interese totalmente opuse protejării naturii? Creativitatea în acest domeniu, ca și în oricare altul, necesită atât de mult suflet pus în activitate, încât dacă nu există o astfel de investiție… poate să se producă doar mizerie. Cam cât de tare se simte pe orice producție intelectuală că a fost făcută pentru a bifa ceva rahat de proiect finanțat de te miri ce “fonduri structurale”? Are sigla UE în colț, are și sigla cu Guvernul României, totul reglementat la milimetru; în interior este cam mort, făcut de mulți și neasumat de nimeni, un fel de producție comună a unora care nu au simțit măcar o secundă un fel de paternitate asupra ideii… că așa trebuie să fie… ci așteptau să ia cei doi lei cu care sunt recompensați pentru a face figurație. Crunt.
Deși există variate probleme, totuși domeniul ecologiei și ecologismului este splendid în esența lui, și probabil că este singura fericire sustenabilă pentru un anumit fel de om. Hai să presupunem că te-ai decis și vrei să îți aloci viața pentru a face ecologie/ ecologism. Bună treabă. Dar deloc simplă. Cum se poate exista la un mod rezonabil din acest tip de activitate? Te poți baza în primul rând pe capacitatea intelectuală pe care o ai, combinat cu reducerea pretențiilor în perioadele când lucrurile nu sunt prea roze. Ca ecolog/ ecologist ai nevoie de o mare capacitate de adaptare la schimbare, la fluctuațiile previzibile și imprevizibile. Dacă ești atât de inteligent cum îți imaginezi, în principiu este destul de probabil să îți poți asigura supraviețuirea fără prea mare efort. Chiar dacă lucrurile ar merge prost, cred că soluția mai bună este nu abandonarea domeniului ci reducerea temporară sau pe termen lung a pretențiilor… în definitiv omul poate să trăiască destul de uman și cu resurse extrem de puține. Pentru a putea citi o carte bună, ai nevoie de pâine, margarină, gem, apă, lumină… dar cel mai important, ai nevoie de timp, de chef, de dorință. Dacă abandonezi un domeniu în care ai investit deja destul de mult, te poți întreba care ar fi acel nou domeniu în care ai putea produce mai multă performanță (inclusiv financiară…), și cam cu ce investiție de timp/ energie…? Așadar, cel mai probabil este benefic pe termen lung să rămâi în preajma ecologiei/ ecologismului, dacă ai ajuns cândva să decizi să te focalizezi în direcția respectivă. Îmi aduc aminte că au fost destul de consternați colegii de club odată când am afirmat că mi se pare mult mai demn să mori de foame… pe bune să mori de foame… decât să te angajezi la un loc de muncă distant de preocupările pe care le ai. Un tip de muncă de sclav, de salahor, de bronzat pe plantație, de șoarece de birou cu multe-multe dosare de pus în ordine pe rafturi… activitate de rutină care să producă aproape nimic pentru tine, cred că este o înjosire a spiritului uman mai mare decât acceptarea unor lipsuri. Când te gândești că trăiești o singură dată, nu prea poți pierde vremea cu ceva ce nu îți place să faci. În cazurile când nu există un fel de simbioză între munca depusă și plăcerea pe care ea o produce, apare doar frustrare, tensiune, mizerie… degradare. În schimb, dacă îți place ceea ce faci, poți accepta neajunsurile cu destul de mare destindere, nu te deranjează dacă muncești 10-12-14 ore pe zi, că este ceva ce îți produce din start satisfacție intelectuală. Iar dacă îți place activitatea respectivă și o faci cu dedicare ani de zile sau decenii, este destul de probabil să apară și rezultatele vizibile și spectaculoase eventual. Să ajungi cooptat în ceva structuri care au nevoie de expertiza pe care o ai, să primești invitații în multe locuri unde dealtfel nu îți puteai imagina că vei ajunge vreodată… să existe un oarecare respect față de tine șamd. În ceva domeniu mai complex, poți ajunge o personalitate unică, eventual să ai influență asupra subiectului, să ajungi un mare ecolog sau ecologist… dar deloc nu e sigur. Dacă îți place domeniul, merită să riști totul pentru asta – chiar dacă ai avea “doar” satisfacția produsă de respectiva activitate intelectuală.
Ecologie, ecologism. Ce frumos sună! Ce se poate face pentru a îți da o șansă? Care sunt oare factorii limitativi în activitatea asta? Nu mă refer la limitele impuse de capacitatea intelectuală pe care fiecare vietate umană o are. Mă pot întreba, care este oare varianta cea mai rezonabilă de a te preocupa la modul real și eficient de domeniul acesta? În principiu, pentru a face ceva cât de cât mai semnificativ, este nevoie de om genial cu timpul întreg alocat subiectului. Dacă mai ai și altceva de lucru, adică de ai un loc de muncă în care predai la facultate sau implementezi proiecte de variate feluri, sau ești consultant la nu știu care firmă sau organizație… este destul de improbabil să mai ai și timpul/ energia/ libertatea să faci ceva care să conteze. Și din hobby se pot produce niște rezultate, dar ele vor avea tendința să fie marginale, cel puțin în comparație cu cele potențial realizabile dacă nu pierdeai vremea cu alte mizerii de variate feluri – mai ales de obținere de resurse și cele birocratice. Pentru a avea chef să citești tratatele care contează, articolele scrise de cei adevărați, pentru a avea energia să gândești subiectele respective… fără grabă, fără obligații, ci așa… lin, lent, sincer, profund și până la capăt… iar apoi a formula opinii care să aducă ceva nou, un fel de viziune personală asupra unor subiecte complexe… pentru asta este nevoie de un stil de viață aparte. La modul cel mai sincer, greu îmi pot imagina să ajungă acasă cineva după 8-10 ore de muncă de orice gen și să deschidă o carte care are 980 de pagini despre subiecte de esență ale ecologiei sau ecologismului. Chiar dacă ar face asta, nu cred că ar ține mult, adică mulți ani de zile sau decenii. Pentru a putea face studii mai reprezentative, este nevoie de un om liber de obligațiile cotidiene… ceea ce mai greu se poate imagina în societatea actuală. În cazul în care prioritățile tale sunt afacerile, banii, munca din care trăiești, proiectele șamd… nu prea pare fezabil să poți avea șansa să îți formulezi măcar o părere coerentă despre ecologie și ecologism, pe la nivelele la care se discută azi astfel de subiecte în cercurile intelectuale de vârf, cele care au doar foarte foarte-foarte puțini reprezentanți. Pentru a te putea dedica ecologiei/ ecologismului, probabil ca și în alte domenii, trebuie să accepți multe neajunsuri, și inevitabil o retragere din freamătul vâltorilor societale, un fel de distanțare-voită. Desigur, trebuie să existe și o răsplată pentru asta, pentru toate sacrificiile… dar ea nu este de natură financiară, ci un fel de cunoaștere și înțelepciune care altfel nu se poate atinge. Vei înțelege niște aspecte ale realităților naturale pe care foarte puțini au ocazia să le perceapă. Poate nimeni nu le știe… Faptul că mai produce și ceva bani o astfel de activitate intelectuală este evident pe planul secund, cel mult. Pe prim plan, este faptul că existența de ecolog/ ecologist produce o viață intelectuală așa cum nu mulți o pot avea.
© dr. Peter Lengyel
PS. Poate că ar mai trebui puțin structurat textul acesta și puse niște poze… dar asta o să fie altădată.
PS2. Se mai poate citi pe blog și postarea cu titlul: Existență de biolog-savant în secolele 21-22
https://peterlengyel.wordpress.com/2013/09/18/existenta-de-biolog-savant-in-secolele-21-22/
aliantapentruconservareabiodiversitatii 