ECO-SPORT

În ultimii ani, ieșind la sfârșit de săptămână pe munte, pe jos, pe bicicleta sau pe schiuri de tură, nu am prea avut parte de liniștea căutată, pentru că mereu m-am întâlnit cu diverși „sportivi” motorizați – motociclete eduro, mașini 4×4, ATV-uri, snowmobile etc. care prin zgomotul lor și prin gazele de eșapament mi-au alungat plăcerea excursiei, ca să nu mai vorbesc de daunele pe care le aduceau drumurilor și vegetației când mergeau cu motorul ambalat pe drum / potecă lăsând făgașe adânci prin noroi sau, mai mult, rulând cu motorul ambalat paralel cu drumul existent, probabil în căutare de adrenalină sau ca să își „testeze” vehiculul…

Cu aceste ocazii mi-am amintit de un articol pe care l-am scris în urmă cu aproape 18 ani pe acestă temă, la un moment când mulți încă nu conștientizau amploarea pe care pot să o capete așa-zisele „sporturi” și forme motorizate de „recreere” în natură și nici impactul negativ pe care îl pot avea, în cazul în care sunt practicate fără a respecta anumite principii, și diverse forme de sport, turism și agreement nemotorizat în zone montane naturale…

M-am gândit că este util să fie republicat acest articol, care a fost publicat la vremea respectivă în revista „Ecoforum” nr. 1 / 1996 editată de Clubul Ecologic „Transilvania” din Cluj-Napoca și care avea ca scop principal educația și informarea publicului pe teme de protecția mediului…

Când îi judecați conținutul, vă rog să țineti cont că a fost scris acum aproape 18 ani pentru publicul larg nefamiliarizat cu domeniul, în special pentru elevi / tineri…

Radu Mititean
CCN

ANEXA
Articol publicat în „Ecoforum” nr. 1 / aprilie 1996
==============================

ECO-SPORT

În ultimul timp se vorbește tot mai mult de ecologie, eco-dezvoltare, educație ecologică, ecoturism, produse ecologice, ecologie urbană, ecocid, conștiință ecologică, ecotoxic, comportament ecologic, poliție ecologică, hrană ecologică, supraveghere ecologică, agricultură ecologică, tehnologii ecologice, eco… eco… În galaxia ECO ce ne asaltează, ce mai este și ECO-SPORTUL? Mai avem oare nevoie de încă un neologism?

Pentru cine cunoaște natura și comportamentul oamenilor față de ea, răspunsul este fără îndoială pozitiv. Subiectul fiind prea vast, să rămânem în sfera sporturilor ce se desfășoară în natură, în particular sporturile montane. Aparent, sporturi ecologice prin definiție. Și totuși….

Padiș, august 1994, în poiana Vărășoaia. Soare, liniște, discret ciripit de păsărele, adierea vântului prin vârfurile brazilor, aer pur și tihnă pentru grupul de drumeți obosiți pe care îl conduc. Deodată, un zgomot surd de motoare supraambalate se înalță, se apropie, se amplifică infernal și se revarsă peste noi. Ce să fie? Uruind ne zboară prin față la nici doi metri o motocicletă de cross, împroșcându-ne cu pietricele și ridicând un nor des de praf, amestecat cu gaze de eșapament. Este începutul. A doua motocicletă. A treia… a patra…. a saptea…… a zecea. Gata, slavă Domnului! Printre salve de tuse ne scuturăm praful de pe noi și așteptăm să se potolească vâjâitul dureros din urechi. S-a dus buna dispoziție! Să plecăm de aici până nu vin ăștia înapoi…

Asemenea episoade au devenit apoi tot mai dese… și în tot mai mulți munți…. În asemenea împrejurări meditezi la ingratitudinea cu care omul tratează adesea natura și, în fond, pe el însuși, distrugându-și refugiul de liniște și puritate. Modul în care o facem este foarte divers și adesea nici nu-l conștientizăm.

Schiul

Cândva, te duceai la munte, la o cabană liniștită, dimineața îți luai schiurile în spate și o luai spre creastă, unde îți băteai cu câțiva prieteni o pârtie ce oferea nu numai plăcerea alunecării pe zăpadă dar și liniște, soare și peisaje minunate. Cu timpul am devenit tot mai comozi. Hotel, telecabină, pârtii construite inginerește, parapeți, semne de circulație, mașini de prepararea pârtiei, zăpadă artificială…. cozi, înghesuială, accidente, pârtii artificiale cu
covor de plastic, păienjeniș nesfârșit de teleschiuri, gondole, telescaune… Mulți caută alteceva. Încearcă snowboard, snow-surf, big foot, telemark, dar mai ales o reîntoarcere la natură prin schiul de tură, schiul de fond, schiul de variantă, skijoeringul. Ne-am pricopsit mai nou cu snowmobile…. Chiar e nevoie de o nouă sursă de zgomot și poluare în stațiunile de schi? ȘI familiarul schi de pârtie poate fi ecologic, dacă nu distrugem peisajul prin sute de mijloace de transport pe cablu și pârtii total artificial croite, săpate sau înălțate pe piloni pe pante unde natura nu se gândise la schiori. ȘI mai ales, dacă nu ne încăpățânăm să schiem când sunt 2 cm de zăpadă sau să prelungim sezonul cu încă o lună sau două prin zăpadă artificială, nemailăsând ierbii timp de refacere… Cum unii cu bani nu mai puteau fără heliskiing, în mai multe regiuni ale Alpilor liniștea muntelui ajunsese o amintire. Consecința: acest „sport” a fost total interzis în multe
țări. La noi însă a demarat nestingherit…

Alpinismul și escalada

Cățărătorul este în comuniune cu stânca. Așa a fost. A venit însă „moda” anilor ’60, cu diretissimele cu scări de sute de pitoane de expansiune,
omul negăsind de cuviință să se confrunte cu relieful natural. Pereții
trebuiau cuceriți cu orice preț. Din fericire, etica escaladei sportive moderne a reașezat cățărătorul în, nu deasupra naturii. Mai sunt unii pentru care și un perete friabil și vegetat e bun, trebuie doar „curățat”, pentru care un cuib de pasăre într-o gaură a stâncii a ocupat abuziv o priză ideală, pentru care potecile de acces la trasee sunt doar pentru cei ce nu se știu orienta sau sunt prea năpădite de vegetație și trebuie defrișate, intrarea în traseu nu e clară și trebuie marcată cu litere de vopsea de o șchioapă iar traseul nu e bun dacă la bază nu este un loc bătătorit de pe care să te admire lumea și să te aștepte prietenii cu berea…. La noi fenomenul de „Klettersteig” / „Via
ferrata” din fericire nu bântuie masiv, lăsând încă pereții cățărătorilor și pantele înierbate turiștilor. În Alpi, „potecile verticale” apărute în Dolomiți ca necesitate militară în primul război mondial au fost preluate cu entuziasm de turiștii încântați să parcurgă verticale fără echipamentul, pregătirea și efortul unui alpinist. Trist este că au apărut cu timpul sute de noi linii nesfârșite de scări și cabluri, înlănțuind pereții pentru a satisface pofta de verticalitate
comodă. Totuși, cluburile alpine au cam renunțat în final la extinderea acestor trasee artificiale. S-a diminuat mult și impactul ecologic al
alpinismului expediționar, „stilul alpin” cucerind și Himalaya, reducând
mormanele de butelii goale de oxigen și kilometri de corzi fixe ce le abandona în trecut fiecare expediție. Dar numai în jurul Everestului mai
așteaptă zeci de tone de deșeuri de acest gen să fie evacuate…

Turismul montan

Mulți tineri pornesc vara spre crestele Carpaților. Cu sau fără cunoștințe, antrenament și echipament adecvat, și mai ales cu sau fără bun simț civic și ecologic. Acum sunt peste tot de cumpărat miniaragaze pe gaz sau benzină, dar unii se încăpățânează să facă foc cu jnepeni. ȘI nu cu uscături sau crenguțe rupte de ici de colo, ci tăind pe ras podoaba verde-închis ce încingea majoritatea celor mai pitorești lacuri glaciare. Mai jos, în etajul molidului, excursia n-are farmec dacă nu faci un foc de tabără gigant, cu brazi întregi, verzi dacă se poate, că sfâraie frumos și nu merită osteneala să cauți lemn uscat. Cei ce binevoiesc să nu-și arunce chiar lânga cort conservele goale sau PET-urile sunt convinși ca punându-le sub un bolovan au devenit homo ecologicus și rămân perplecși dacă li se spune că în alte țări resturile se pun în pungă și înapoi în rucsac. A nu părăsi poteca în perimetre
ocrotite strict li se pare unora un atentat la libertate. Turismul montan poate fi complet inofensiv față de natură, dacă am renunța toți la câteva metehne: la a săpa șanț în jurul cortului și a și arunca gliile cât colo, la culesul plantelor ocrotite „ca amintire” sau „pentru studiu”, la a ne agăța de rucsac un casetofon dat la maximum și la a chiui pentru a testa ecoul sau a admira fuga panicată a caprelor negre…

Ciclismul montan

Ciclismul montan a rezolvat pentru mulți în chip fericit problema unei deplasări rapide și comode pe munte, ca și a marșurilor lungi de apropiere și de retragere. Vehiculul pe două roți nu poluează aerul, nici nu tulbură liniștea muntelui, fiind de dorit o largă răspândire. Mountain bike-ul devine însă agresor când în șa se află acea categorie de înfumurați ce cred că pe două roți li se cuvin drepturi speciale și așteaptă ca drumețul întâlnit pe potecă să sara la o parte. Aceștia se poartă cu natura ca și cu semenii lor: își încearcă furca telescopică rulând prin plină vegetație, deși au alături drum sau potecă, își testeaza frânele și aderența roților lăsând brazde adânci pe cărări și pe pajiști, verifică etanșietatea bucșelor pedalând prin limpezimea
pâraielor și își demonstrează antrenamentul fugărind animalele întâlnite
în cale.

Turismul ecvestru

Turismul ecvestru are în mare aceleași părți bune și rele ca și ciclismul montan, relele izvorând de fapt nu din caracteristicile lui ci din conștiința ecologică uneori deficitară a omului din șa.

Parapanta și deltaplanismul

Parapanta este în plin proces de răspândire. Alunecarea ei silențioasă
prin văzduh încânta orice privire, dar când pe un vârf stau la coada 200 de parapantiști, cum a ajuns să se întâmple în Alpi, nici din voia bună dar nici din vegetația din zonă nu mai rămâne mare lucru. Să facem și la noi platforme de scândură pentru decolare? În sporturile montane e atât de valabilă zicala „ce-i prea mult strica”! Deltaplanismul are și el atuul de a imita plutirea silențioasă a păsărilor. Când deltaplanul devine motodeltaplan, am importat în munte civilizația urbană. E mai greu să o faci, ce-i drept. Dar au apărut dispozitivele de propulsie cu elice pentru parapantiști, motoparapanta fiind o inovație privită de mulți cu simpatie pentru că nu este încă răspândită. V-ați gândit cum va fi să te simți la munte ca în vuietul
unui aeroport?

Speologia

Cei mai pasionați ocrotitori ai peșterilor sunt speologii. Dificultatea explorărilor face ca optica valabila acum în turism și alpinism de a nu lăsa urme pe unde ai trecut să nu fie aplicabilă în cavitățile greu accesibile, unde se fac amenajări și depozite de echipament, similar expedițiilor pe continente îndepărtate în secolele trecute. O conservă lăsată poate fi salvatoare pentru altul, dar a-ți goli pe acolo resturile de carbid??? Mai sunt însă falșii speologi și speoturiști, pentru care a-ți lua amintire stalactite este o alternativă la fotografie sau a-ți scrie numele pe peretele peșterii este o soluție de a-ți asigura nemurirea, superioară ca durabilitate scrijelirii pe copacii de afară. Speoturismul este tot mai răspândit. Pentru a proteja frumusețile cavităților amenajate pentru marele public, a fost necesar să se facă în peșteri intens vizitate balustrade și tunele de plasă de sârmă, trista
oglindă a educației noastre, căci unde nu s-au făcut, consecințe le putem admira cu jale.

Sporturile nautice

Sporturile nautice sunt tot mai căutate. Whitewater-ul e tot mai în vogă, unde mai există râuri de munte nedistruse de hidroenergetica agresivă. Coborârile pe ape cu barca pneumatica (Rafting) sau cu caiacul sunt abia la început în România… Canioningul îl practică aproape exclusiv speologii. Este necesar însă respect pentru sensibilul ecosistem acvatic. Excesul de amatori de rafting a dus pe multe râuri din Alpi la instituirea de restrictii… Ambarcațiile cu motor sunt de înțeles pe ape întinse. Pe lacurile din zona montană trebuie neapărat bărci cu motor? E în principiu normal să existe în România și ceva posibilități de schi nautic… dar să ajungi să faci plajă într-o atmosferă sonoră de cartodrom și să înoți cu groaza că te lovește un jet? Pe bună dreptate se plâng pescarii și autoritățile au emis timid
ceva interdicții…. Dar mulți amatori de cai putere se fac că nu le pasă.

4×4 și Enduro

Un val de proteste au ridicat posesorii de vehicule 4X4 și tricicluri de teren din Belgia când s-a instituit interdicția de bun-simț de acces în păduri a vehiculelor cu motor. Dar safari-ul motorizat mai este el o ieșire în natură? La noi motoriștii zburdă în voie prin păduri, legislația e permisivă și autoritățile „închid ochii”, ba invităm încă străinii să facă naturii noastre răul pe care acasă nu îl mai pot face naturii lor…

Vânătoare și Pescuit

Despre vânătoare și pescuit s-a scris destul, dezbătându-se etica lor. Când te trezești că nu ești lăsat să mergi pe un traseu turistic marcat pe motiv că „deranjezi o vânătoare”, când vezi hrănitoarea pe o parte a drumului și pe cealalată parte, la nici 10 metri, hochstand-ul din care vor trage „vânătorii”, când vezi că se mai practică vânatul ursului „la nadă”, când braconajul este în floare și când vânătorii se pretind iubitori ai naturii și contributori la sănătatea ecosistemului dar de fapt visează la trofee cât mai mult și mai mari, de întrebi cum naiba ucisul din plăcere a animalelor poate fi numit „sport”, ba unii îl mai cred și „nobil”?

* * *

Ce este deci ECO-SPORTUL? O activitate care să respecte mediul astfel încât impactul omului să devină inofensiv pentru natură. Nu este greu. Cine cunoaște muntele, știe că exemplele negative arătare ar putea fi eliminate în mare parte. Aștept ziua când sportul va fi implicit o activitate ecologică. Atunci ECO-SPORT va fi un pleonasm și îl vom scoate din vocabular.

Radu Mititean
martie 1996

DIRECTOR EXECUTIV,
Radu Mititean
Asociația turistică sportivă civică și ecologistă
CLUBUL DE CICLOTURISM “NAPOCA” (CCN)
str. Septimiu Albini nr.133 ap.18
400457 Cluj-Napoca web: http://www.ccn.ro
tel. 0744-576836 e-mail: office@ccn.ro
CIF: 5800675 RNPJFSP: 3561 / A / 1992

::::::::::::::::
Pentru a vă înscrie pe lista de discuții Conservarea Biodiversității puteți accesa:

http://tech.groups.yahoo.com/group/conservarea_biodiversitatii/

conservareabiodiversitatii@yahoo.com
lengyelpeter@yahoo.com
Vă mulțumim pentru share!
© Alianţa pentru Conservarea Biodiversităţii