Natura României, de la sălbăticie la groapă

Am mai scris pe unde am putut despre situația patrimoniului natural național al României cu care toată lumea se laudă dar pentru care foarte puțini și fac ceva. Avem o natură binecuvântată cu frumusețe și diversitate, însă se pare că nu suntem în stare să avem grijă de ea în folosul nostru și al generațiilor viitoare.

Peste tot auzi vorbindu-se despre dezvoltare durabilă/ sustenabilitate, toată lumea e sau vrea să pară eco și bio, suntem invadați de verde de peste tot prin comunicarea din jurul nostru. Dacă însă te uiți doar un pic în spatele acestor concepte și sloganuri o să constați că-s pline de ipocrizie, fals și minciună. Asta atât la nivel de discurs și acțiune a instituțiilor și organizațiilor implicate sau în legătură cu protejarea naturii, cât și la nivel de individ. Aproape toți se comportă și vorbesc de parcă acum s-ar fi inventat aceste concepte, când ele defapt nu-s decât niște denumiri proaspete ale unor lucruri cunoscute. În fiecare clipă parcă sunt șterse toate agresiunile și relele asupra naturii și sunt trase linii noi cu promisiuni că de acum înainte lucrurile se vor schimba în bine. Iluzia asta ipocrită nu face decât să educe publicul în spiritul inducerii unei păreri precum că lucrurile sunt în direcția bună. Puțini însă au educația, capacitatea, informația și discernământul necesare care îi fac să vadă dincolo de cortina de ceață dezinformatoare.

De ani buni m-am implicat activ în proiecte și activități de conservare a naturii din diferite posturi: am înființat și administrat arii naturale protejate, am lucrat în administrația unui parc național, sunt custodele unei rezervații naturale, am întocmit planuri de management și regulamente de arii naturale protejate, am scris, implementat și evaluat proiecte în și pentru arii naturale protejate, am făcut cercetare în arii naturale protejate, am evaluat oferte de administrare a ariilor naturale protejate, am participat activ la elaborarea și modificarea legislației în domeniu și am oferit ajutor pe diferite subiecte legate de ariile naturale protejate. Toată această experiență m-a adus în postura celui care cunoaște cât de cât situația conservării naturii în România și evoluția acesteia în ultima perioadă. Deși s-au făcut pași importanți, rezultatul în general este total în defavoarea naturii.

Acum avem legislație și reglementări, o rețea de arii naturale protejate, majoritatea acestora au administratori sau custozi, multe au planuri de management și regulamente aflate în diferite stadii ale procesului de aprobare, s-au derulat sute de proiecte în și pentru patrimoniul natural. Toate astea însă doar sună frumos și dau bine pe hârtie. Stăm destul de bine la statistici și indicatori, putem raporta Uniunii Europene și oricui altcuiva că avem, facem și dregem. Realitatea din teren e însă evidentă pentru oricine scoate nasul din hârtii și rapoarte și bate cu pasul câteva arii naturale protejate. Oricare dintre ele, fiindcă situația proastă nu este reflectată prin excepții, ci este una generală, ba chiar nici măcar cu exemple pozitive nu ne putem lăuda. Doar unele mici situații locale, mai mult naturale decât datorate omului, unele inițiative punctuale și o mână de oameni inimoși și dedicați mai dau un iz de speranță într-un sitem evident fundamentat greșit și cu rezultate clar nesatisfăcătoare.

Nu-i deloc greu să vezi cum se schimbă peisajele țării îmbogățite accelerat în ultima vreme cu noi investiții și ctitorii cu sau fără rost, cum se împuținează și degradează pădurile care-s tăiate inclusiv în ariile naturale protejate, cum sunt stricate râurile de munte în numele energiei numită cinic verde, cum se împuținează animalele hăituite de asaltul civilizației, cum este agresată natura la tot pasul. Degeaba avem o legislație pentru protejarea naturii atâta timp cât aceasta este în defavoarea ei și/ sau nu se aplică. Ce lege e aia care permite exploatările forestiere în parcurile naționale și în schimb interzice accesul pedestru sau cu bicicleta? La ce-i bună această legislație dacă nu există resursele punerii ei în practică și nici măcar cei din instituțiile responsabile nu pot lua măsuri pentru nerespectarea ei?

Dar ne putem mândri cu legislație modernă armonizată cu cea europeană.
Degeaba avem arii naturale protejate dacă acestea-s doar niște linii trasate pe niște hărți, eventual cu ceva documentații în spate. Cu-i folosește și pentru ce e bună existența lor, atâta vreme cât nu există cine și cu ce să aibă grijă de ele? Cum poți avea grijă de natura din parcuri și rezervații atâta vreme cât statul nu alocă resurse pentru administrarea lor? Și mai ales de ce trebuie să facă alții voluntar ceea ce statul ar trebui să facă prin definiție? Dar ne lăudăm cu procente din teritoriu și sute de parcuri, rezervații și situri Natura 2000.

Degeaba avem administratori și custozi atâta vreme cât aceștia nu-s suficienți și mai ales nu au capacitatea tehnică, financară și științifică de a face față unei așa de mari responsabilități cum este administrarea patrimoniului natural național. Iar sistemul greșit ales de stat de pasare a responsabilității administrarii ariilor naturale protejate către alții, a dus ca pe unele dintre acestea să pună mâna nespecialiști, nepricepuți și interesați în cu totul altceva decât protejarea naturii, inclusiv în obținerea profitului sau altor beneficii de pe urma distrugerii naturii. Dar alergăm cu hărnicie către atingerea procentului de 100% arii protejate date prin contract în administrare și custodie.

Degeaba avem planuri de management și regulamente atâta vreme cât acestea nu au decât valoarea hărtiei pe care au fost scrise. Majoritatea covârșitoare nu au ajuns să fie vreodată aprobate, unele trecând prin mai multe ediții în stadiul ăsta, blocându-se prin diferite sertare ale autorităților. Cele aprobate sunt la fel ca și legislația în domeniu, adică aplicabile cui vrea să-i pese de ele. Multe sunt doar rezultatul unor munci de birou care deși poate a respectat canoanele birocratice impuse, nu prea au legătură cu realitatea. Dar cea mai mare problemă este lipsa resurselor de punere în practică a acestor documente strategice. Dar iarăși targetul de 100% arii protejate cu harțoage este un deziderat extrem de important.

Degeaba avem milioane de euro cheltuie din proiecte pentru conservarea naturii, când rezultatele se lasă așteptate. Nu poți face primăvară cu câteva floricele, nu poți avea preteția unor rezultate notabile fără exemple de best practice, nu te poți lăuda cu vopsit garduri cînd realitatea înconjurătoare strigă la tine din toate părțile. Și mai ales unele degeaba merg bine când rezultatele sunt contracarate, depășite și distruse de către proiectele celorlalte sectoare, mult mai bine susținute politic și financiar. Dar obiective statistice există și aici, într-o țară europeană nu poți doar să vorbești despre dezvoltare durabilă fără a și cheltui pentru ea.

De ani de zile ne bucurăm de mici realizări care ne dau speranțe de mai bine pentru natură și ne întristăm la vești care anunță agresiuni ale ei. Însă în timp, dacă te interesează şi îți pasă, nu ai cum să nu constați că micile victorii sunt practic anulate pe ansamblu de tăvălugul dezvoltării societății. În timp suntem educați să acceptăm ca pe o normalitate această agresiune, în numele dezvoltării și expansiunii umane. Ni se aruncă ipocrit sau voit în față concepte precum dezvoltarea durabilă și responsabilitatea față de mediu, alături de acte normative, decizii și resurse suficiente pentru a ne amorți și a ne induce falsa impresie de rezistență, când în realitate acestea sunt net inferioare celor care susțin agresiunea naturii, ajungând în final să fie clar contracarate și copleșite. Iar cercul asta vicios defapt e doar o senzație, mișcarea reală e una elicoidală care ne duce înainte, imperceptibilă pentru majoritatea.

Sălbăticia și groapa naturii le avem acum la îndemână în multe locuri de lângă noi, rămâne doar să ne uităm la ele cu atenție și mai ales să înțelegem, decidem și acționăm spre ce dorim. Dacă dorim uniformizare, aceasta nu ne poate duce altundeva decât spre groapă. Pentru mine, cele mai apropiate exemple sunt două arii naturale protejate de care m-am legat în activitate, cu situații extreme: Parcul Național Buila-Vânturarița, o zonă sălbatică în care se duce o luptă grea împotriva agresiunilor antropice împotriva naturii prin exploatarea ei (exploatări forestiere, cariere, investiții, microhidrocentrale și construcții, braconaj, turism necontrolat și altele) și viitorul Parc Natural Văcărești, o zonă agresată sălbatic, dar unde natura s-a întors înlocuind încet dar sigur nepăsarea și distrugerea umană.

Însă numitorul comun al lor și al celorlate arii natural proejate este lipsa de implicare a autorităților responsabile, când lucrurile ar trebui să fie invers. Iar până când statul nu-și va asuma responsabilitatea reală a protejării și administrării patrimoniului natural național, printr-o legislație în favoarea naturii, prin instituții în slujba exclusivă a interesului public, deci și a naturii, prin prioritizarea conservării patrimoniului natural în raport cu altele și prin alocarea de resurse umane și financiare pentru administrarea acestuia, nu facem altceva decât să urmăm un trend la modă în cadrul căruia ne străduim să alergăm după indicatori statistici și ținte false cu care nu facem altceva decât să ne mințim singuri.

Florin Stoican
florinstoican@yahoo.com
Pentru a vă înscrie pe lista de discuții Conservarea Biodiversității puteți accesa:
http://tech.groups.yahoo.com/group/conservarea_biodiversitatii/
conservareabiodiversitatii@yahoo.com
lengyelpeter@yahoo.com
Vă mulțumim pentru share!
© Alianţa pentru Conservarea Biodiversităţii