Alianța Sport-Natura

De curând s-a constituit la inițiativa unor iubitori de natură și totodată practicanți ai unor sporturi specifice, denumite generic activități outdoor, o alianță care dorește să devină o structură reprezentativă pentru oamenii, cluburile și organizațiile cu preocupări în domeniu: Alianța Sport-Natura (ASN): http://aliantasportnatura.wordpress.com/.

De multă vreme, implicat fiind în managementul ariilor naturale protejate și în același timp practicant al unor astfel de activități, m-am întrebat de ce oare acești oameni nu găsesc o cale de a se implica în luarea deciziei față de legile care reglementează aceste activități.

Nu am reușit să găsesc un răspuns până de curând, când am aflat că le trebuia nu o scânteie, ci o vâlvătaie. Iar aceasta s-a aprins târziu, dar puternic și sper să nici nu se mai stingă. Scânteile au apărut acum câțiva ani, mai exact în 2011, când OUG 57/2007, actul normativ cunoscut sub denumirea de legea ariilor protejate, a fost aprobată cu modificări prin Legea 49/2011. Printre modificări au apărut și niște restricții nejustificate și aberante față de accesul pedestru, cu bicicleta și călare în ariile naturale protejate. Practic se interzice accesul în afara traseelor special amenajate pentru așa ceva, în condițiile în care nu prea există astfel de infrastructură. Atunci au fost puține scântei, sub formă de câteva luări de poziție ale unor organizații și ceva vociferări pe forumuri, majoritatea tratând legea ca pe multe altele de la noi care-s date fără să fie și puse în practică.

Însă în vara trecută, efectele au început să-și arate colții, câțiva alpiniști fiind amendați găsiți fiind în afara traseelor turistice marcate în Parcul Național Piatra Craiului. Atunci unii au început să se miște, întrebând, încercând să găsească soluții. Și așa a venit ideea ASN.

Vâlvătaia s-a aprins și mai mult când două refugii din Parcul Național Piatra Craiului au fost distruse și multe acuze s-au îndreptat împotriva administrației parcului, care pentru a lămuri și discuta lucrurile a organizat o întâlnire cu cei interesați. La întâlnire au participat aproape 200 oameni. Practic a fost nevoie de câteva amenzi și două refugii dărâmate într-unul dintre cele mai cunoscute parcuri ale țării pentru ca cei care merg pe munte să-și pună problema reprezentării intereselor lor față de autorități.

Constat la ora actuală că este din păcate o ruptură destul de adâncă între cele două părți pe care unii le văd dușmane când ar trebui să fie aliate, pornind de la vederi înguste care nu văd nimic bun în ariile naturale protejate sau care-i văd pe cei ce merg pe munte ca principalii inamici ai naturii, inclusiv cu acuze reciproce directe de o parte și de alta, toate însă pe fondul unei neînțelegeri și necunoașteri reciproce a importanței activităților unora și altora.

Pe măsură ce află lumea despre restricțiile legale de accesul în ariile naturale protejate realizez că sunt privite de majoritatea ca o noutate – deși ele există în vigoare din 2011 – și că aproape nimeni nu știe cum s-a ajuns aici. Fiind de peste 10 ani implicat în activități legate de ariile naturale protejate (conservare, management, cercetare, educație ecologică, ecoturism, dezvoltare durabilă și altele) am fost tot de atunci mai mereu aproape și de procesele și schimbările actelor normative ce reglementează acest domeniu. Întotdeauna, pentru politicieni și factorii de decizie, mediul a fost cenușăreasa cea lăsată să moară de foame, iar administrarea ariilor naturale protejate a fost considerată în acest context ultima prioritate, asta deși tot ei se lăudau în permanență pe unde apucau cu ce natură minunată avem. Asta a făcut în permanență ca fiecare inițiativă pronatura să fie privită cu reticență de autorități, inclusiv de cele de mediu, unde a primat mai mereu decizia politică, ca suport al intereselor economice. Astfel actuala legislație este un lung șir de negocieri, loby, dezbateri și lupte surde din care au ieșit mai mereu stâlcite sau strâmbe dorințele celor care voiau să facă ceva pentru conservarea patrimoniului natural. Întotdeauna se pornea la drum cu optimism, de la o situație ideală, în care se cerea mult, dar de cealaltă parte se tăia în diferite etape, ajungând să iasă la lumină de cele mai multe ori cu totul altceva decât se dorea, mai mereu compromisuri din care natura avea de pierdut. Degeaba s-a cerut eliminarea exploatărilor forestiere din parcurile naționale, fiindcă interesele în domeniu au reușit să ducă doar la eliminarea lor din zonele de protecție strictă ale acestora și asta târziu și cu chiu cu vai. Degeaba s-a cerut eliminarea vânătorii din ariile naturale protejate, fiindcă abea s-a reușit cu lupte menținerea prohibiției în parcurile naționale. Degeaba s-a cerut eliminarea marilor investiții cu impact, fiindcă s-au deschis cariere, s-au construit drumuri și microhidrocentrale, s-au înființat noi stațiuni de schi și altele, toate sub aripa acoperitoare a autorităților și legislației. Întotdeauna a fost o luptă disproporționată, rar s-a găsit înțelegere la autoritățile de mediu, greu s-au mișcat lucrurile, dar s-a făcut totuși ceva, există și pași înainte destui, ducând de la nimic la înființarea unei rețele de arii naturale protejate, unele cu administrații și custozi, unele cu planuri de management, care pot da speranță prezervării unor colțișoare din ce mai avem natural.
La toate dezbaterile modificărilor legislative au participat organizații de mediu, în special cele cu expertiză în biodiversitate și geodiversitate, susținute și de o bună parte a sectorului civil de mediu. De cealaltă parte au fost autoritățile, politicienii, proprietarii și administratorii de păduri, pajiști și ape, vânătorii, investitorii. La aceste discuții au lipsit întotdeauna simplii iubitori ai naturii, oamenii care merg pur și simplu pe munte, prin păduri, pe lângă râuri să se bucure într-un fel sau altul de natură, fiindcă niciodată nu s-au ridicat în mod decisiv să-și spuna cuvântul.

Și nu-i de mirare că aici acum sunt probleme cu restricții, fiindcă nu prea a avut cine să li se împotrivească celor care le-au instituit. Pe principiul cerem mult să obținem ceva, aici totul a fost primit tacit, pe când alții au reușit să vină cu pârgii care-au atenuat restricțiile. Paradoxul e că acum cei care iubesc natura s-au trezit dați afară din ea, în timp ce ăia care o distrug au voie să intre. Am ajuns astfel într-o situație hilară și tragică în care iubitorii de natură în loc să fie principalii aliați ai celor care încearcă să aibă grijă de natura de care ei se bucură – administratorii și custozii de arii naturale protejate – ajung să se întoarcă împotriva lor, în folosul ghiciți al cui: exact al celor care-și bat joc de natură. Așa că măcar în ultimul ceas, ar trebui ca toți iubitorii de natură să se adune laolaltă, să pună mâna să îndrepte erorile din lege și să nu mai stea deoparte când alții iau decizii în numele lor și în detrimentul naturii. Ăsta-i răspunsul meu la întrebarea: de ce Asociația Sport-Natură?

De ce ASN? Fiindcă nu există o structură care să poată reprezenta interesele practicanților de activități outdoor în raport cu autoritățile. Pe cine ar trebui să reprezinte ASN? Pe toți practicanții activităților outdoor cu caracter sportiv sau ecoturistic cu impact redus asupra mediului: trekking, hiking, maraton montan, schi de tură, cicloturism și mountainbike, canioning, speoturism, escaladă, alpinism, parapantă, diferite forme de ecoturism, de la birdwaching la turism științific. Cine se poate înscrie în ASN? Orice persoană, club sau organizație. De ce e nevoie de ASN? Până acum s-au adunat în diferite acte normative o mulțime de constrângeri legale asupra activităților outdoor iar cadrul legal al desfășurării acestora este vechi și complet depășit sau lipsește cu desăvârșire pe anumite domenii. Ce vrea să facă ASN? Să reprezinte interesele membrilor în raport cu terții. Să sprijine acțiunile din teritoriu ale membrilor. Să promoveze activitățile outdoor și să sprijine dezvoltarea și popularizarea acestora. Să se implice activ în realizarea și modificarea actelor normative și a celor de reglementare cu impact asupra activităților outdoor: legislația de mediu, turism, silvice și altele, regulamentele și planurile de management ale ariilor naturale protejate, strategiile și planurile sectoriale și altele. Să devină partener de dialog cu autoritățile în influențarea deciziilor referitoare la activitățile outdoor.

Ce poți face tu pentru ASN? Să te alături celor din ASN și să-i inviți și pe alții să o facă. Cu cât e mai reprezentativă structura, cu atât misiunea ei va fi mai ușor implementată. Să contribui la derularea activităților. Să te implici activ cu propuneri și activități concrete.

Florin Stoican

florinstoican@yahoo.com

Pentru a vă înscrie pe lista de discuții Conservarea Biodiversității puteți accesa:

http://tech.groups.yahoo.com/group/conservarea_biodiversitatii/

conservareabiodiversitatii@yahoo.com
lengyelpeter@yahoo.com

Vă mulțumim pentru share!

© Alianţa pentru Conservarea Biodiversităţii