Speoturismul. Protejează sau distruge?

Recent Consiliul Județean Mehedinți a organizat cursuri de pregătire pentru personalul Geoparcului Platoul Mehedinți și am avut plăcerea să fiu printre lectori, pentru a prezenta noțiuni privind geologia și în special carstul acestei zone. Geoparcul are 106.000 hectare și cuprinde peisaje originale, rezervații botanice, forestiere și paleontologice, sate și cătune relativ izolate ce mai conservă meșteșuguri și tradiții. Dar piesele grele ale geoparcului sunt peșterile. Mult mai puțin numeroase decât în Apuseni, dar remarcabile: sistemul Zăton-Ponoarele-Bulba, un ansamblu ce cuprinde și Podul lui Dumnezeu, cea mai cunoscută arcadă carstică, Peștera Podului și Câmpul de Lapiezuri, cel mai ilustrativ de acest fel din țară. Nu departe este Peștera Izverna, paradisul scafandrilor, un adevărat poligon de antrenament și performanță în domeniul scufundărilor speologice. Aici se află cel mai lung pasaj submers, de cca 1 kilometru, cu adâncimi ce depășesc în două locuri 40 metri. Apele sunt limpezi în cea mai mare parte a anului, astfel că aici s-au ținut numeroase cursuri de cave-diving și au venit scufundători din toată Europa. La popularitatea locului au contribuit câteva documentare, cel mai ilustru fiind cel realizat de Cousteau și difuzat în întreaga lume. Moartea a doi experimentați scafandri unguri nu a făcut decât să-i sporească atractivitatea.

Peștera Curecea, cu arhitectura unei galerii de metrou, este o frumoasă partidă de o zi. Și mai prietenoasă este Peștera Balta, care a devenit gazda unui eveniment anual. Iar la Cireșu se află Topolnița, de aproape 22 km, și sora ei mai mică, Peștera Epuran. Un ansamblu excepțional, cu galerii ce ating și 67 metri, dispuse pe trei nivele principale, săli spațioase, un canion străbătut de un curs permanent. Sărbătoarea Peșterii se ține în lunca de lângă Topolnița, pe Sfântă Mărie. Topolnița a fost pusă sub protecția legii îndată după explorare, cu 50 de ani în urmă.

Porțile de atunci și alte măsuri de protecție luate de Comisia Monumentelor Naturii a Academiei se bazau pe principiul că lacătele sunt pentru oamenii cinstiți. Deci au urmat o serie de distrugeri lăsate de vizitatori care au tăiat lacăte și zăbrele. Apoi speologi amatori pasionați, în colaborare cu Institutul de Speologie, au început o cruciadă împotriva vandalilor. Uneori custozii voluntari erau localnici, cum au fost Dorel Staicu, urmat de Daniel Stănciulescu, exploratori devotați conservării. (Printr-un capriciu al destinului au sfârșit amândoi la fel, căzând în prăpăstii în timp ce investigau carstul mehedințean).

Ștafeta exercitării custodiei peșterilor aflate acum în Geoparc a fost preluată cu succes tot de speologii amatori mehedințeni, care colaborează cu speologii institutului și cu alți specialiști. Excepție face Isverna, unde din cauză că cea mai mare parte a cavernamentului este submersă iar accesul presupune tehnici speciale, custodia a fost organizată de grupul GESS Bucuresti, care a început explorarea subacvatică a peșterii încă din 1981. În prezent sub coordonarea lui Mihai Baciu și a unui vechi colaborator din Budapesta, Gábor Magyarasi, se organizează continuarea explorării, cu bivuacuri post-sifon, folosind scutere subacvatice și butelii cu mare autonomie.

În prezent, în condițiile în care și ultimele trei mari întreprinderi din Drobeta Turnu Severin sunt pe ducă iar șomajul crește, conducătorii județului vorbesc tot mai insistent de valorificarea turistică a patrimoniului natural. Directorul actual al geoparcului precum și primarii comunelor pe teritoriul cărora se află peșterile importante au ridicat abrupt această problemă, cu ocazia cursului mai sus amintit.

O astfel de dorință este legitimă. La ce-mi folosește fudulia că una dintre cele mai valorase peșteri din România e în comuna mea, dacă comunitatea nu are niciun beneficiu din asta, spune primarul din Cireșu. Până în urmă cu un an-doi, în gropile șoselei ce traversează podișul Mehedinți îți terminai suspensiile. Fără drumuri bune și fără resurse, nordul județului a fost timp îndelungat cufundat în somnolență, trăind din agricultură de subzistență. Căsuțe risipite pe dealuri, câteva capre pe lângă ele, grădini cu cartofi și varză vămuite de mistreți, și o bună tradiție apicolă (albina este pe stema județului). Până la revoluție, a mers mineriteul de la Motru și au fost temporar resuscitate vechile mine de cupru de la Baia de Aramă. Dar iată, șosele-oglindă, proaspăt făcute cu fonduri europene, ajung acum la obiectivele naturale. Cu bani din munca prin Italia sau Spania, unii își renovează casele, mai adaugă o baie, o cameră de oaspeți. Deci infrastructură de transport s-a îmbunătățit, urmează cătinel și cea de cazare. Pentru Mehedințiul cel uitat de timp pare că bat alte ritmuri.

Pe de altă parte, admitem că un turism civilizat, inteligent, poate ajuta protecția naturii. Datorită custozilor și unor speologi amatori locali, care conduc vizitatori în peșteri, contra unor sume de bani, bineînțeles, obiectivele protejate au fost mult mai bine supravegheate. Porțile cu gratii au devenit buncăre. Ei au acumulat experiență, au făcut marketing, au arătat care sunt posibilitățile dar și limitele unui astfel de tip de turism. Impresia mea a fost că unele autorități locale sunt în primul rând indispuse că acești pionieri ai turismului local fac niște bani, și ar dori să-i stopeze, prin măsuri administrative și interzicerea accesului lor în peșteri, confiscându-le chiar cheile de la peșterile unde au fost custozi. Cred că din asta nu ar avea de câștigat decât capra vecinului. Dar de fapt ce fel de speoturism am putea avea în Geoparcul Mehedinți?

S-o luăm pe rând. Zăton-Peștera Podului e practic în șosea. Coborând din mașină, după o fotografie cu Podul lui Dumnezeu, străbatem tunelul spațios al peșterii și după câteva sute de metri, cca 30 minute, ieșim din nou la soare, în dreptul lacului Zăton. Pe întoarcere parcugem același traseu dar pe deasupra, pentru a vedea câmpul de lapiezuri. Sunt întrunite toate condițiile pentru a avea aici un trafic turistic important, cu investiții reduse și fără impact asupra fenomenului carstic. Grupuri mari vin aici în incursiuni haiducești doar la Sărbătoarea Liliacului de la Ponoarele, eveniment de tradiție. De ce vorbim de decenii despre acest proiect speoturistic simplu, dar nu se face nimic, este pentru mine de neînțeles.

Izverna, cu anumite măsuri de protecție sanitară a captării de apă, poate deveni un obiectiv atractiv printr-o dublă ofertă: amenajat un acces pentru vizitatori, speoturism subacvatic pentru zmei. Câteva leduri aprinse la adâncime în sifoane ar oferi o priveliște de neuitat, servită la pachet cu saga explorării. Ar fi necesare și lărgiri ale galeriei de ordinul a zeci de centimetri în câteva puncte, dar impactul acestora ar fi nesemnificativ. Deoarece atât la Izverna cât și la Peștera Podului se formează colonii de hibernare ale liliecilor, în perioada iernii vizitarea s-ar face cu restricții.

Pentru Peștera Topolnița s-au făcut mai multe proiecte, cel mai ambițios fiind de amenajare stil Postoina, cu bărci, cu telescaun, străpungere artificială în capătul Galeriei Racoviță. Un calcul economic simplu a arătat că amortizarea investiției ar fi fost problematică, costurile de întreținere a unui astfel de mamut, aflat în afara marilor trasee de vacanță și într-o zonă cu infrastructură turistică modestă, prea mari. Dar mai ales acest tip de exploatare a unui obiectiv unic în felul său, l-ar compromite ca valoare de patrimoniu național. Nu vreau să mă gândesc la ce ar rămâne în urma unui șantier subpământean ce ar presupune sute de metri cubi de derocări, un kilometru și jumătate de pistă betonată, zeci de podețe suspendate pe schele metalice, balustrade… Pentru o largă categorie de oameni pe care-i cunosc, Topolnița ar fi pierdută.

Bun, dar cum să protejezi și să faci un turism rentabil, cu niște încasări semnificative? Prin speoturism de impact scăzut. În loc să am un șir de 100 de vizitatori-oi, de la care percep o taxă de, să spunem, 3 euro, merg cu un grup de 10, contra unei sume de 30 de euro. Cam scumpișor, veți spune, dar pentru asta vizitatorii primesc o cască cu lamă frontală iar ghizii competenți îi fac să trăiască cu adevărat o experiență speologică. Peștera rămâne sălbatică, nealterată de amenajări, costuri de întreținere zero. Aparent și într-un caz și în celălalt am câștigat tot 300 euro. Dar nu e chiar așa, căci banda rulantă a speoturismului industrial permite și accesul doamnelor în pantofi cu toc, într-un flux neîntrerupt, putând aduce investitorului un profit gras. Dar când vorbim de peșteri unice, patrimoniu național protejat, la investitori și la doamne în pantofi cu toc trebuie să ne stea gândul?

O axă turistică de multe margarete. Ca destinații punctuale obiectivele speoturistice amintite constituie o ofertă limitată. Ele se află relativ departe de capitală și alte mari orașe. Pentru o tură de weekend la Topolnița, de pildă, jumătate din timp se duce pe drum. Dar hai să ne imaginăm un concediu pe axa turistică a Olteniei de sub munte, de la Olt la Dunăre. Mănăstirea Bistrița, schiturile din Buila, Peștera Liliecilor, mănăstire patrimoniu UNESCO și vestita ceramică la Horezu, Polovragi și Baia de Fier, Brâncuși la Târgu Jiu și Hobița… Dincolo de Motru intrăm în zona geoparcului Mehedinți, unde putem bifa pe harta periplului nostru de vacanță câteva peșteri, cu tot ce le înconjoară. Dacă la această salbă de perle naturale și culturale se poate adăuga și un pachet corespunzător de servicii și un marketing inspirat, sunt încrezător în succes. Și e important ca o astfel de viziune să pornească de la noi, cei preocupați de protecție. Sunt șanse mult mai mari ca în acest fel să fim implicați în decizii, să fim parteneri de dialog cu cei ce poate fac uneori lucrurile prost nu din rea-credință ci din ignoranță. Să preîntâmpinăm prin implicare rinocerizarea fragilei zestre naturale.

Unii se mai gândesc la turism industrial, cu amenajări costisitoare. Să profităm dacă Europa ne dă banii. Pentru peșterile de care vorbim o asemenea variantă ar fi catastrofală. Ele sunt accidentate. Realizarea unor trasee pe pistă de beton și podețe suspendate ar fi nu numai foarte costisitoare, dar ar produce un impact ireversibil asupra peșterilor. În anumite condiții, turismul este și cea mai durabilă formă de protecție. La închierea cursului, am convenit să dezbatem această abordare în cadrul unei întruniri speciale, cândva în toamnă.

Cristian Lascu

Speolog, redactor-şef National Geographic Romania

cristian.lascu@sanomahearst.ro

Pentru a vă înscrie pe lista de discuții Conservarea Biodiversității puteți accesa:

http://tech.groups.yahoo.com/group/conservarea_biodiversitatii/

conservareabiodiversitatii@yahoo.com

Vă mulțumim pentru share!