Groapa Văcăreşti de la „încremenirea în proiect” la cel mai mare parc natural urban din România

Groapa Văcăreşti de la „încremenirea în proiect” la cel mai mare parc natural urban din România

Fig. 1 Vacaresti -Google Earth 

Amintirea

Pe la începutul anilor optzeci părinţii s-au mutat de prin zona şoselei Giurgiului în cartierul Berceni din Bucureşti, undeva peste drum de stadionul Automecanica cum se numea atunci. Cartierul era în plină transformare, casele dispăreau şi în locul lor creşteau până la cer blocuri semeţe, în unul dintre ele urmând să locuiesc şi eu, un strop de praf stelar ce abia deschidea ochii către lume. Ca un veritabil expediţionar, fie şi unul „la noi acasă”, chiar înainte de a cunoaşte băncile şcolii, am început să explorez vecinătăţile noii mele „vizuini”. Precum un animal dus într-un nou habitat făceam ture de recunoaştere printre şantiere ca nişte imense malaxoare în care dispăreau destine, amintiri şi case modeste însă pline de curţi inundate de verde, topite toate în epoca betonului care ne cuprindea existenţa până la a ne sugruma imaginaţia înăbuşită de praful care ne invada fiecare por al fiinţei. Cuprins de curaj, precum un căţelandru care se avântă să treacă o stradă printre maşini, ajung şi eu pe celălalt „mal” al şoselei Olteniţa şi mă pierd prin noi teritorii care trebuiau explorate. Rapid trec printre nişte case şi descopăr o vale întinsă scăldată într-un luxuriant verde, o apariţie ireală în frământata lume din jur. Parcă în faţă mi se descoperă o „lume dispărută” de unde mai lipseau doar pterozaurii dând din aripi. Betoanele sunt departe, zgomotul buldozerelor şi excavatoarelor dispar în timp ce cobor în acea lume „underground”, până şi siluetele macaralelor ce păreau nişte imense păsări de pradă devin tot mai mici până dispar. Vântul adia domol, copacii ofereau dorita umbră, peste tot era o simfonie de nuanţe de verde odihnitor, vietăţi felurite îşi făceau simţită prezenţa, păsările ofereau concerte la scenă deschisă acompaniate de corul broaştelor ce se adunaseră pe malurile unor canale ce străbăteau în toate direcţiile valea, câţiva oameni roboteau prin nişte curţi fiind parcă şi ei deplin integraţi în armonia nefirescului paradis din mijlocul metropolei. Ajunsesem în final acasă.

Fig. 2 Aspect de ansamblu a zonei

Anii au trecut, ajunsesem elev la o şcoală răsărită printre blocuri făcând parte din prima sa generaţie. Uneori găseam printre colegi parteneri de aventură în ţara din vale, sintagma „hai pe vale” devenind un fel de argou al micilor învăţăcei, motiv chiar de fugă uneori de la orele care ne supraestimau din când în când dorinţa de a şti tot şi toate. Valea devenise un paradis al evadării dintr-o lume în care începusem să simt ce înseamnă „zidul”, deşi pe cei de la Pink Floyd aveam să-i descopăr abia în anii de liceu şi deplin în facultate când îmi cumpărasem o casetă video cu filmul “The Wall”. „Valea” devenise pentru noi un fel de “outside the wall”. În anii când citeam „Cireşarii” aveam la câteva minute de bloc un teritoriu de explorat care m-a ajutat să-mi descopăr pasiunea pentru vieţuitoare care erau din abundenţă pe atunci acolo. Nu de puţine ori veneam acasă întors din „ţara de dincolo de negură” aducând cu mine câte o lighioană precum un şarpe, triton ori şopârlă pe care le îngrijeam prin balcon sau în cameră o vreme. Spre finalul şcolii generale buldozerele au invadat şi acel paradis care a devenit unul „în destrămare”. Acum puteam merge prin nişte imense conducte prin care trebuiau să vină şuvoaie de ape care să inunde oaza de amintiri, expediţii şi visare. Oamenii locului au fost strămutaţi, iar marginile unei lumi au fost şi ele încorsetate în chingi de ciment ce parcă sugrumau viaţa ce încă mai spera să nu moară.

 Fig. 3 Vegetatia acvatica si arboricola

Obsedantul decembrie 89 a adus cel puţin o realitate, aceea că valea a rămas „încremenită în proiect”, ca un imens templu natural al unei metehne a unui neam. Vieţuitoarele au fost cele care au învins în aceşti peste douăzeci de ani. Animalele care au supravieţuit şantierului au răsuflat uşurate că potopul programat nu avea să mai vie, altele, auzind zvon că aici era loc de mai bine, au poposit de aiurea în valea ce nu mai era „a plângerii” ci a speranţei. Viaţa, printr-o stranie îngemănare de întâmplări, m-a dus ca student şi apoi cadru didactic la Iaşi, argumentând cu viaţa mea o zicere dintr-un roman al lui Marin Preda: „numai proştii pleacă din Bucureşti”. Revenit însă mereu acasă la ai mei nu uitasem valea copilăriei şi o vizitam ce pe un vechi tărâm mitic unde învăţasem să cresc iubind natura. Devenit „entomolog profesionist”, prin asta înţelegând că din asta mâncam o pâine, am început să studiez mai cu aplecare ştiinţifică lumea din vale. Înarmat cu fileul entomologic am adunat insecte de pe plantele ce înfloreau acuma în voie nestingherite de urbanizante planuri. Nu m-am putut abţine să nu mă afund şi prin tărâmul apelor atras de forfoteala de lighioane de sub luciul apei. Cu un fileu entomologic ceva mai solid, plin de sticluţe cu alcool, ascuns sub o pălărie de paie, am purces prin mişcătoarele străfunduri de sub luciul apei, uneori spre disperarea pescarilor amatori, dovadă şi ei că lanţurile trofice produceau ceva ce ajungea şi pe masa oamenilor ce se visau poate un „pescar Amin” de prin scrierea lui V. Voiculescu, sperând şi ei la un iluzoriu „monstru” deşi cea mai de preţ pradă era clipa de linişte pe malul apelor precum era şi pentru cei din emblematicul film „Operaţiunea monstrul”. Plin de noroi până la brâu adesea, galopând prin mişcătoare substraturi telurice printre trestii şi papură, adunam animăluţ după animăluţ, plăcut surprins de fauna bogată ce-şi găsise refugiu în valea copilăriei mele. În zilele toride de vară parcă eram într-un cazan aburind. Prin apă animăluţele se apărau cum puteau, prin pişcături, înţepături sau chiar ceva mai violent câte o lipitoare care avea grijă să nu îmi crească tensiunea luându-mi drept vamă o parte din sângele ce cu greu mai reuşea să menţină o temperatură constantă a corpului. Pălăria de paie care ajungea uneori la nivelul apei se plimba toată ziua printre trestii şi papură, iscodind la cele ce se întâmplau prin „zonă”, mai lipsind doar un peşte năzdrăvan care să mă ducă prin „împărăţia apelor” precum era purtată printre ape frumoasa Vălurea dintr-o carte superb ilustrată care-mi înmugurise imaginaţia pe vremea când abia desluşeam slovele.

Fig. 4 Zone cu ochiuri de apa

Istoria

În urmă cu câteva sute de ani zona bălţii Văcăreşti era situată la marginea târgului Bucureştilor, fiind o regiune plină de mlaştini şi depresiuni devenită chiar groapă de gunoi, spaţiul fiind cunoscut drept Valea Plângerii. Denumirea de Văcăreşti nu are o provenienţă sigură, disputa fiind între denumirea după boierii Văcăreşti care ar fi avut moşii în zonă sau după ocupaţia creşterii de vite a populaţiei locale. Pe dealul Văcăreşti Nicolae Mavrocordat pune bazele mănăstirii Văcăreşti în 1712 (1716 după alte surse), construcţia fiind terminată abia în 1722 datorită răpirii domnitorului de către un grup de austrieci şi detenţiei sale în Ardeal. Sfinţirea mănăstirii are loc în 1724, fiind una dintre cele mai impresionante construcţii în stil brâncovenesc atât prin mărime cât şi prin frumuseţe care a excelat mai ales în fineţea unor detalii sculpturale cum ar fi cele ale coloanelor sau portalului intrării. Deşi avem tendinţa să ne amintim negativ domniile fanariote totuşi unii dintre aceşti domnitori au avut şi o chemare pentru a ctitori şi chiar pentru acte de cultură. Nicolae Mavrocordat a devenit prietenos faţă de ţară câştigând chiar sprijinul acesteia, putând fi considerat un „progresist” pentru acele timpuri, fiind cunoscute istorisiri despre închiderea clerului noaptea în biserici pentru a scăpa de obiceiul beţiei pe la hanuri şi îndrumarea lor către învăţătură ori încercările de îndreptare ale moravurilor uşoare ale unor femei de prin hanuri. Era un om cult pentru acele timpuri, ştia mai multe limbi străine şi avea studii de filosofie şi teologie şi chiar a conceput în manuscris şi publicat câteva scrieri. La mănăstirea Văcăreşti înfiinţează o şcoală în limba greacă şi o bibliotecă generoasă pentru acele timpuri care avea câteva sute de autori şi chiar o tiparniţă. În 1730 Nicolae Mavrocordat moare de ciumă şi este înmormântat în incinta bisericii. Constantin Mavrocordat, fiul lui Nicolae Mavrocordat, dezvoltă mănăstirea construind noi clădiri, aşezământul devenind o mică fortăreaţă. În 1848 aici sunt închişi o parte dintre revoluţionari iar în 1864 tot aici sunt aduşi ţăranii răsculaţi, din acest an mănăstirea devenind închisoare, existând anterior o secţie pentru deţinuţi politici. Transformarea în închisoare a dus la construcţia de noi clădiri şi transformarea celor existente. Prin vremuri aici au fost închişi Liviu Rebreanu, Ioan Slavici, Tudor Arghezi şi Corneliu Zelea Codreanu. În 1973 închisoarea este dezafectată dorindu-se amenajarea unui muzeu al arhitecturii medievale româneşti fiind chiar realizată o restaurare parţială a unor incinte. În 1984 Ceauşescu decide demolarea mănăstirii care nu se putea integra în planurile de sistematizare a regiunii, acţiune terminată în 1986, în prezent mai existând doar unele culoare subterane şi resturi din fundaţiile vechilor clădiri ale mănăstirii. Deasupra lor urma să fie ridicat un mare ansamblu arhitectonic pentru ministerul justiţiei sau o mare sală polivalentă. Diverse părţi din corpul vechii biserici se află în colecţiile muzeale, mai ales în patrimoniul Palatului Mogoşoaia.

Picture1

Picture2

Zona bălţii Văcăreşti urma să devină un mare lac. Populaţia locală a fost strămutată, casele dărâmate iar malurile transformate în diguri betonate. A existat o încercare de pompare de apă din Dâmboviţa care avea nivelul sub cel al viitorului lac însă au existat infiltraţii în maluri spre zona Vitan-Bârzeşti, acţiunea fiind întreruptă. A venit „revoluţia” din decembrie 1989 care a stopat terminarea transformării zonei. După 1990 terenul a fost pe de-o parte disputat în instanţe pentru a fi luat înapoi de cei care au avut proprietăţi acolo iar pe de altă parte a fost concesionat pentru 49 de ani unei firme pentru a realiza un complex cultural-sportiv, idee care, paradoxal poate, ar fi continuat chiar viziunea lui Ceauşescu asupra zonei. Specific României din ultimii peste 20 de ani proiectele care vizau zona bălţii Văcăreşti au rămas „încremenite în proiect” ceea ce a favorizat însă natura care s-a dezvoltat departe de urbanizantele planuri umane care nu-şi mai găseau finalitatea.

Picture4 Picture5 Picture6 Picture7 Picture8 Picture9 Picture10 Picture11 Picture12 Picture13 Picture14 Picture15 Picture16

Prezentul

Zona bălţii Văcăreşti cuprinde aproximativ 200 de hectare aflate la o altitudine de 60-80 de metri în care datorită izvoarelor proprii s-a dezvoltat un ecosistem predominant acvatic cuprinzând ochiuri de apă ca nişte mici lacuri, mlaştini, stufărişuri, zone cu sălcii dar şi zone inundabile cu vegetaţie palustră amestecată predominant cu graminee, leguminoase, asteracee şi lamiacee. Biogeografic regiunea este încadrată în zona stepică iar geografic face parte din Câmpia Română din bazinul hidrografic al râului Argeş, fiind situată pe terasa dreaptă a râului Dâmboviţa. Regiunea are aproximativ o formă patrulateră încadrată de patru artere importante ale Bucureştiului: Calea Văcăreşti, Şoseaua Olteniţei, Şoseaua Vitan-Bârzeşti şi Splaiul Unirii. Solul este de tip cernoziom amestecat cu sol de luncă însă a fost parţial afectat de lucrările hidrotehnice care au avut loc aici. Totuşi zonele cu bălţi şi mlaştini au rămas relativ nealterate fiind unele dintre rarele zone din Bucureşti care au rămas neschimbate şi neafectate în mod direct de activităţile antropice de sute de ani. Clima este temperat continentală cu unele influenţe datorate situării în prezent în interiorul metropolei bucureştene.

Picture27

Nu există studii sistematice privind flora şi fauna din zonă. Personal am început unele investigaţii entomologice începând cu anul 1999. Dintre plantele lemnoase sălciile (Salix fragilis L., Salix cinerea L.) pot fi întâlnite izolat sau formează mici grupuri în care putem găsi şi specii de plop şi pe Elaeagnus angustifolia L. Există şi specii comune cum ar fi nucul (Juglans regia L.), dudul (Morus alba L., Morus nigra L.) şi corcoduşul (Prunus cerasifera L.) alături de specii exotice cum ar fi oţetarul (Ailanthus altissima (Mill.)), arţarul american (Acer negundo L.), frasinul american (Fraxinus pennsylvanica M.) şi glădiţa (Gleditsia triacanthos L.). Aceste specii existau aici şi pe vremea când erau şi câteva case, pe atunci fiind chiar în număr ceva mai mare, mai ales corcoduşii, duzii şi nucii. Peisajul acvatic este dominat de stuf (Phragmites australis (Cav.)) şi papură (Typha latifolia L., Typha angustifolia L.) printre care putem vedea ca nişte pete de culoare florile alb-rozii ale lui Butomus umbellatus L. Zona mlăştinoasă şi cea inundabilă este dominată de ciperacee (Scirpus (Schoenoplectus) lacustris (Rchb.)) şi juncacee (Juncus effusus L.). Zonele uscate adiacente cuprind o vegetaţie dominată de poacee, fabacee şi asteracee. Dintre poacee frecvente sunt Elymus repens (L.), Cynodon dactylon (L.), Bromus sterilis L., Lolium perenne L. şi Echinochloa crus-galli (L.). Dominante sunt şi specii de asteracee cum ar fi speciile de Centaurea, Carduus, Artemisia, Achillea, Arctium, Xanthium etc. Fabaceele sunt reprezentate mai ales de specii de Trifolium, Ononis şi Melilotus. Comune sunt şi speciile de Plantago precum şi Berteroa incana (L.), Daucus carota L., Sambucus ebulus L., Dipsacus fullonum L., Urtica dioica L. etc.

Picture28

Dintre mamifere, alături de specii comune cum ar fi şoarecele de câmp (Microtus arvalis (Pallas)) şi chiţcanul mic (Sorex minutus L.), sunt întâlnite şi bizamul (Ondatra zibethica (L.)), nevăstuica (Mustela nivalis L.), dihorul (Mustela putorius (L.)) şi chiar vulpea (Vulpes vulpes (L.)). Pe vremea când erau aici şi gospodării cu grădini am întâlnit şi ariciul (Erinaceus europaeus L.) însă în noile condiţii când peisajul este predominant unul acvatic este posibil să nu mai fie întâlnit. Pot fi văzute şi familii de câini sălbăticiţi care se reproduc în galerii săpate în zone cu terenul ceva mai înalt, fenomen pe care l-am întâlnit şi în rezervaţia de fâneţe seculare de la Valea lui David de lângă Iaşi. Fauna bogată de insecte atrage în amurg şi noaptea lilieci care pot găsi aici o sursă importantă de hrană, toate speciile de lilieci fiind protejate. Dintre reptile comune sunt Lacerta viridis (Laurenti), L. agilis L., Natrix natrix (L.) şi Emys orbicularis (L.). Dintre amfibieni frecvent întâlnit este Lissotriton vulgaris (L.) şi ceva mai rar este Triturus cristatus (Laurentis). Comună este şi Rana ridibunda (Pallas) şi Bombina bombina (L.). Aceste specii de amfibieni şi reptile erau comune şi pe vremea când aici erau case cu gospodării. Pe atunci tritonii erau frecvenţi în apele din canalele care brăzdau valea, copil fiind prinzându-i cu site „împrumutate” din bucătăria mamei pentru a-i creşte în borcane, pe balcon având câteva şopârle aduse de pe „vale” iar un şarpe de casă trăia alături de noi prin casă spre nefericirea mamei care dădea de el în cele mai nebănuite ascunzişuri când făcea curat. Aproape toate speciile de amfibieni şi de reptile sunt pe liste de protecţie. Pescarii au fost şi sunt un element caracteristic pe vale, printre capturi întâlnind carasul (Carassus gibelio (B.)), bibanul (Perca fluviatilis L.), babuşca (Rutilus rutilus L.), roşioara (Scardinius erythrophthalmus (L.)), murgoiul bălţat (Pseudorasbora parva T. & S.), obletele (Alburnus alburnus R.) şi chiar ştiuca (Esox lucius L.). Peştii sunt o sursă importantă de hrană pentru numeroasele specii de păsări acvatice, multe chiar cuibărind aici. Păsările sunt cel mai studiat grup de vieţuitoare din vale, în realitate singurul grup studiat sistematic, datorită aspectului lor de „animale carismatice”, după 1989 înflorind şi la noi „birdwatching”-ul. Cristian Mihai, un pasionat fotograf devenit şi ornitolog, a identificat aproximativ 100 de specii, majoritatea aflându-se pe liste de protecţie, ceea ce sporeşte mult importanţa zonei. Remarcăm prezenţa speciilor Accipiter brevipes (S.), Circus macrourus S. G., Pernis apivorus (L.), Crex crex (L.), Jynx torquilla L., Aythya nyroca (G.), Phalacrocorax pygmeus (P.), Egretta garzetta (L.) etc.

Picture29

Nu există studii sistematice asupra entomofaunei zonei bălţii Văcăreşti, pornind chiar de la realitatea că nimeni nu a sperat ca zona să ajungă vreodată în situaţia de a deveni un parc natural urban. Totuşi există câteva date, unele deja publicate. Datele cuprind reprezentanţi din şase ordine de insecte: Odonata, Orthoptera, Mantodea, Heteroptera, Coleoptera şi Hymenoptera. Împreună cu doamna Dr. Elena Iorgu de la Muzeul de Istorie Naturală „Grigore Antipa” din Bucureşti au fost identificate 19 specii de odonate care aparţin la 6 familii. Nu sunt specii rare însă indică o zonă propice pentru dezvoltarea acestui grup de insecte, cercetările ulterioare putând duce la identificarea şi a altor specii. Împreună cu domnul Dr. Ionuţ Iorgu, de la aceeaşi instituţie, au fost identificate 29 de specii aparţinând ordinului Orthoptera ceea ce indică o faună relativ bogată. Chiar dacă nu au fost identificate specii protejate totuşi putem specula că există condiţii prielnice pentru existenţa acestui grup de insecte. Speciile identificate presupun o ecologie şi biologie variată, fiind specii care preferă zone umede, altele care trăiesc în zone deschise, uscate, cu vegetaţie bogată sau specii care preferă o vegetaţie înaltă şi tufişuri, ceea ce demonstrează varietatea microhabitatelor existente. Orthopterele reprezintă şi o importantă sursă trofică pentru multe dintre speciile de păsări din zonă. Prezenţa speciei Mantis religiosa (L.) aparţinând ordinului Mantodea susţine existenţa unui ecosistem cu o stare bună de conservare. Dintre heteropterele acvatice au fost identificate împreună cu doamna Dr. Viorica Davideanu de la Muzeul de Istorie Naturală din Iaşi un număr de 13 specii aparţinând la 8 familii. Diversitatea acestui grup taxonomic este şi ea promiţătoare în ceea ce priveşte starea biodiversităţii acvatice, fiind identificate specii care trăiesc de la nivel bental (Naucoris cimicoides L., Nepa cinerea L., Ranatra linearis L.), apoi specii nectonice (specii din familiile Corixidae, Notonectidae) până la specii care trăiesc pe suprafaţa luciului apei cum sunt speciile de Gerris. Sunt prezente atât specii de talie mare cum sunt nepidele însă şi specii de talie mică precum ar fi speciile de Plea, Mesovelia şi Microvelia.

Picture23 Picture24 Picture25 Picture26

Fauna de coleoptere acvatice a fost ceva mai sistematic studiată (Cojocaru & Popescu 2004) fiind colectate periodic probe pe parcursul sezonului cald. Au fost identificate împreună cu domnul Dr. Ion Cojocaru de la Muzeul de Istorie Naturală din Iaşi un număr de 30 de specii aparţinând la patru familii. Fauna bogată de coleoptere acvatice ne îndreptăţeşte să sperăm că şi alte grupe de insecte sunt în număr mult mai mare, ele trebuind însă studiate sistematic. Diversitatea de plante acvatice favorizează prezenţa unei faune bogate de coleoptere acvatice. Halipidele, limnebiidele şi unele hidrofilide formează un grup de coleoptere microfitofage care se hrănesc cu perifiton şi resturi vegetale, aceste specii putând fi însă prada pentru speciile prădătoare de ditiscide şi unele hidrofilide.

Picture17

Ceva mai sistematic au fost studiate şi unele specii de microhimenoptere (Popescu 2009), prezentând date doar pentru două familii, existând însă material colectat şi pentru alte familii, urmând să fie studiat. Au fost identificate 8 specii aparţinând familiei Torymidae şi 10 specii aparţinând familiei Eurytomidae. Speciile genului Tetramesa trăiesc ca larve în interiorul tulpinilor gramineelor. Tetramesa variae Erdös se dezvoltă în interiorul tulpinilor de Calamagrostis varia (S.), această specie fiind în această zonă identificată prima oară în fauna României. T. gracilipennis Szelényi este o specie rară care a fost descrisă în urma obţinerii din tulpini de Festuca vaginata (W.), o specie nu foarte comună, însă a fost menţionată în literatură şi din tulpini de F. rupicola H. (F. sulcata). T. gracilipennis a fost identificată în România doar în Parcul Naţional Piatra Craiului şi în această zonă. T. linearis (Walker) este o specie comună care, împreună cu T. cereipes Erdös, se dezvoltă în mai multe specii de Agropyron. T. cereipes a fost pentru prima oară menţionată la Văcăreşti în partea de sud a României. Eridontomerus laticornis (Förster) şi Sycophila mellea (Curtis) se dezvoltă ca specii parazite pe larvele de Tetramesa în interiorul tulpinilor de graminee, inclusiv specii de Agropyron.

Picture18

Unele specii se dezvoltă în seminţele unor plante aparţinând familiei Fabaceae, atât ca specii fitofage cât şi parazite (parazitoide). Bruchophagus astragali Fedoseeva se dezvoltă ca larvă în interiorul seminţelor unor specii de Astragalus iar B. platypterus (Walker) în interiorul seminţelor de Lotus corniculatus L. Bruchophagus astragali a fost pentru prima oară menţionat aici în partea de sud a României. Idiomacromerus pannonicus (Ruschka), I. perplexus (Gahan) şi I. terebrator (Masi) sunt specii care parazitează speciile de Bruchophagus în interiorul seminţelor de fabacee, în special aparţinând genurilor Trifolium şi Medicago.

Picture19

Idiomacromerus mayri (Wachtl), Microdontomerus annulatus (Spinola), Torymoides kiesenwetteri (Mayr) şi Eurytoma tibialis Boheman sunt asociate cu diverse specii din familia Asteraceae unde în general parazitează specii de himenoptere din familia Cynipidae sau diptere din familia Tephritidae. Eurytoma palustris Erdös are drept gazde specii de diptere din familia Chloropidae care se dezvoltă în plante din familia Cyperaceae, aceste plante fiind caracteristice zonelor umede cum este şi balta Văcăreşti. Systole tuonela Claridge este o specie fitofagă care se dezvoltă ca larvă în interiorul seminţelor plantelor din familia Apiaceae iar în această zonă a fost pentru prima oară semnalată în partea de sud a ţării. Biologia speciei Torymus cupratus Boheman nu este deocamdată cunoscută, ea fiind prezentă printr-un număr mare de indivizi în zona bălţii Văcăreşti.

Picture20

Microhimenopterele din grupul calcidoidelor (Hymenoptera: Chalcidoidea), în special speciile endofite (care se dezvoltă în interiorul plantelor) pot fi privite şi ca indicatori biologici, idee pentru prima oară prezentată în literatură, prezenţa lor într-un habitat putând indica prezenţa anumitor specii de plante gazde sau a unor animale gazde şi gradul de diversitate a relaţiilor trofice din zonă. Analiza chiar şi a unui număr redus de microhimenoptere ne arată complexitatea relaţiilor trofice existente în zona bălţii Văcăreşti, ceea ce ne îndreptăţeşte să credem că este un ecosistem cu o bună stare de conservare care merită păstrat ca atare, fiind convinşi că studiile ulterioare or să aducă date noi care să susţină această opinie.

Viitorul

Ideea de parcuri naturale urbane nu este din păcate ceva obişnuit în România. Prin lume există asemenea parcuri chiar cu suprafeţe impresionante cum ar fi Rezervaţia Naturală Rietvlei din Pretoria (3.800 ha), Parcul Naţional Regal din Stockholm (2.700 ha), Rezervaţia Naturală Mai Po din Hong Kong (2.700 ha) sau altele cu suprafeţe mai mici cum sunt Rezervaţia Naturală Tivoli din Albany (33 ha) sau Parcul Natural Südgelände din Berlin (18 ha). Ca parcuri urbane însă publice în sens mai larg pot fi amintite şi Central Park din New York City (341 ha), Bois de Boulogne din Paris (846 ha), Richmond Park din Londra (955 ha), Casa de Campo din Madrid (1.723 ha), Griffith Park din Los Angeles (1.740 ha) etc. Situaţia din oraşele României nu este prea fericită, fiind departe de media europeană de 26 mp de spaţiu verde pe locuitor, în Bucureşti fiind doar 7 mp de spaţiu verde / cap de locuitor. Bucureştiul deţine aproximativ zece parcuri care pot fi considerate spaţii verzi cu suprafeţe de la 3 ha cât deţine Parcul Kiseleff spre 16 ha celebrul Parc Cişmigiu care este şi cel mai vechi, fiind înfiinţat în 1830, la 29 ha cunoscutul Parc Carol sau 80 ha mai tânărul Parc Tineretului ori 110 ha Parcul Herăstrău.

Picture21

Zona Văcăreşti ar putea deveni cel mai întins parc natural din Bucureşti şi chiar din România, cu cei aproximativ 200 ha. Există specii, mai ales printre păsări, care ar putea justifica chiar declararea zonei ca rezervaţie ştiinţifică însă dată fiind situarea sa intraurbană poate mai indicată ar fi declararea sa ca parc natural urban pentru protejarea peisajului, eventual cu rol didactic şi de recreere, de educare a oamenilor. Zonele cu ochiuri de apă şi de mlaştină unde cuibăresc specii protejate de păsări ar putea fi strict protejate. În vale există nişte drumuri care sunt parte din vechile drumuri care străbăteau valea. Pe acestea ar putea fi organizate excursii cu scop de cunoaştere a naturii la ea acasă, excursii coordonate de viitori custozi şi chiar de voluntari care prin activităţile lor doresc apropierea de natură cum sunt cei pasionaţi de studiul păsărilor, amfibienilor, reptilelor, insectelor ori a habitatelor acvatice. Digul ar putea fi amenajat în special pentru „birdwatching” prin amplasarea unor foişoare ca puncte de observaţie însă şi ca spaţiu de promenadă în jurul unui ecosistem cu efecte benefice asupra fiinţei umane fie şi doar din punct de vedere al frumosului pe care-l cuprinde şi a sentimentului de linişte pe care-l transmite. Natura poate educa fiinţa umană, păstrarea unei legături cu aceasta ne poate ajuta la o mai bună integrare în mediu şi la o mai bună cunoaştere şi conştientizare a importanţei păstrării naturii cât mai puţin alterată. Contactul direct cu prezenţa altor specii de vieţuitoare care convieţuiesc încă alături de noi pe Terra poate ajuta la o evoluţie morală a omului prin acceptarea ideii că această planetă nu ne aparţine doar nouă, contribuind la atenuarea celei mai negative însuşiri a omului, egoismul său exacerbat aproape în toate acţiunile sale. Personalul de la Muzeul de Istorie Naturală „Grigore Antipa” din Bucureşti dar şi cercurile de specialitate de la Palatul Copiilor ori de la licee sau şcoli generale mergând până la fiecare cadru didactic care predă cunoştinţe legate de mediul ambiant poate realiza excursii didactice cu copii şi tineri în zona Văcăreşti, suprafaţa generoasă a doritului viitor parc natural putând deveni un adevărat muzeu viu al naturii în spaţiu deschis unde pot fi văzute vieţuitoarele la ele acasă şi chiar urmărite în traiul lor zilnic, educaţia fiind baza pentru un viitor ceva mai optimist al întregii umanităţi. Cadrele didactice de la facultăţile care au ca profil studierea mediului, alături de generaţii de studenţi şi cercetători de la institute de profil pot realiza aici proiecte de cercetare ştiinţifică şi granturi care să ajute la o mai bună cunoaştere a zonei şi o mai bună protejare şi dezvoltare a sa. ONG-urile care au ca obiect protejarea mediului ambiant pot fi atrase în acţiuni de protejare a zonei şi de educare a oamenilor. Zona Văcăreşti ar putea deveni un adevărat amfiteatru natural pentru educarea fiinţei umane în spiritul înţelegerii raţionale, ştiinţifice dar şi estetice a locului nostru în cadrul naturii care ne-a creat şi căreia i-am întors cu atâta uşurinţă adesea spatele.

Picture22 Picture30

Acest articol a fost realizat cu sprijinul proiectului POSDRU/89/1.5/S/63663. A apărut în Mnemosyne 2012, nr. 3: 33 – 41

Abstract

Văcăreşti Valley from “Frozen in the Project” to the Largest Urban Natural Park in Romania

Văcăreşti Valley from Bucureşti is an area full of history. On the hill of the valley there was Văcăreşti Monastery which was demolished in 1986, the area was to be turned into a large artificial lake. The project was not carried to completion due to historical changes, the area remaining in a state of “frozen in the project”. Nature has benefited from this situation, many species of plants and animals find here a large refuge, some of them being rare species, even with protection status. We propose to make here the largest urban natural park in Romania that aims to combine the scientific research with teaching, educational, even touristic and relaxation possibilities.

Cuvinte cheie: Valea Văcăreşti, Bucureşti, parc natural urban, cercetare, educaţie.

Bibliografie

Popescu I. E. 2009. Torymidae and Eurytomidae (Hymenoptera: Chalcidoidea) from Bucureşti city and the surrounding area. Trav. Mus. Hist. Nat. “Grigore Antipa” Bucarest. 52: 457-477.

Cojocaru I., I. E. Popescu. 2004. La diversité des coléoptères aquatiques (Insecta, Coleoptera) du marais de Văcăreşti (Bucarest). Anal. Şt. Univ. “Al. I. Cuza” Iaşi, Biol. Anim. 50: 77-83.

dr. Irinel E. Popescu

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, Facultatea de Biologie

Bulevardul Carol I nr. 20, 700505 Iaşi, România,

e-mail: irinellus@yahoo.com

Pentru a vă înscrie pe lista de discuții Conservarea Biodiversității puteți accesa:

http://tech.groups.yahoo.com/group/conservarea_biodiversitatii/

conservareabiodiversitatii@yahoo.com

Vă mulțumim pentru share!

© Alianţa pentru Conservarea Biodiversităţii, Irinel E. Popescu

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s