Administrația Națională „Apele Române” – monitorizarea biologică a apelor de suprafaţă

Apa este un patrimoniu care are nevoie de protecţie şi apărare; o resursă crucială care necesită o gestionare potrivită – sunt idei promovate de însăşi Directiva Cadru a Apei. Instituţia publică din România responsabilă de acest lucru este Administraţia Naţională „Apele Române”. De la bun început să fie spus că instituţia are o structură complexă cu diferite compartimente, articolul de faţă referindu-se strict la activitatea de monitorizare biologică a apelor de suprafaţă – sper, nu într-o manieră conformistă, rigidă, ci una destinsă şi digerabilă.

Este esenţială biomonitorizarea apelor de suprafaţă, activitate ce implică urmărirea diferitelor componente ale ecosistemelor acvatice. Biomonitorizarea câştigând din ce în ce mai mult teren în ultimii ani. Urmărirea simultană a tuturor componentelor şi abordarea acestora ca un întreg este un lucru necesar pentru o bună şi corectă interpretare a rezultatelor.

Unul dintre elementele biologice monitorizate în cadrul laboratoarelor „Apelor Române” este fitobentosul (unii autori consideră că termenii perifiton, aufwuchs sau alge bentonice sunt sinonime; Stevenson, 1996). Deşi perifitonul include prin definiţie bacterii, fungi, grupuri de alge unicelulare, colonii sau filamente (şi chiar celule algale moarte, fecale ale erbivorilor şi alte particule), în realitate dominante sunt, de cele mai multe ori, diatomeele. Analiza probelor de diatomee, însă, presupune parcurgerea unei serii de paşi care includ corecta prelevare şi conservare a probelor, tratarea corespunzătoare a materialului biologic pentru eliberarea tecilor silicioase de conţinutul celular (pas important în vederea determinării corecte la microscopul optic), curăţarea ulterioară a probei, realizarea preparatelor permanente (fixate), analize microscopice. Compoziţia şi structura comunităţilor de alge bentonice oferă informaţii preţioase despre calitatea apei şi starea ecologică ce caracterizează cursul respectiv de apă.

Prelevare fitobentos

Prelevare fitoplancton

Frustule de diatomee

În alte cazuri, fitoplanctonul este mai reprezentativ şi se impune prelevarea probelor fitoplanctonice din masa apei. În paranteză fie spus, termenul de fitoplancton (phytos – plantă, plancton – rătăcitor; Graham şi Wilcox, 2000), este oarecum incorect sau cel puţin inexact. Cum fitoplanctonul e populat de o mare varietate de grupuri de bacterii şi alge (cianobacterii, clorofite, diatomee, dinoflagelate, haptoficee, crizoficee etc.) dintre care doar o mică parte se încadrează în regnul plantelor, multe altele aparţinând altor regnuri (cel al bacteriilor, cromistelor şi chiar protozoarelor), consider că termenul „ficoplancton” (gr. phykos – algă, plancton – rătăcitor) ar putea fi unul mai potrivit şi mai corect, fiind mai aproape de realitate decât cel consacrat. 

În funcţie de necesităţi, probele de fitoplancton pot fi prelevate de la adâncimi dorite (cu ajutorul unor prelevatoare tip Schindler-Patalas, Ruttner etc.) sau se pot preleva probe integrate – din toată coloana de apă – cu dispozitive specifice (în formă de tub, furtun). Analiza acestor probe în laborator se efectuază în alt mod decât în cazul fitobentosului, întrucât se calculează implicit numărul unităţilor algale (celule, colonii, filamente) per litru, biomasa. Prelucrarea probelor cu camerele speciale de sedimentare – conform metodei Utermöhl – este pretenţioasă, dar rezultatele obţinute sunt de mare preţ.

Fitobentosul şi fitoplanctonul reprezintă însă doar două elemente dintr-un întreg mozaic. Macronevertebratele bentonice ar putea fi considerate următoarea treaptă în biomonitorizarea apelor de suprafaţă. Marea lor importanţă constă, printre altele, în baza trofică pentru peşti şi rolul pe care îl au ca indicatori biologici (Pavelescu, 2012). Aceste comunităţi complexe de producători, consumatori şi descompunători sunt răspândite pe toată suprafaţa cuvetelor acvatice şi chiar în substrat. Probele se prelevează de pe substrat (de pe suprafeţe cunoscute, cu ajutorul unor instrumente precum fileul limnologic, prelevatorul Surber), probele fiind conservate in situ. Prelucrarea probelor în laborator este o muncă migăloasă, având în principiu două etape: trierea probelor (selectarea indivizilor pe grupe mari) şi identificarea  speciilor (un lucru deloc uşor şi care necesită bună pregătire şi o amplă bază de cunoştinţe, mai ales în cazul anumitor grupuri). 

Prelevare macrozoobentos

Amfipod

Diptere

Ihtiofauna, situată mai spre vârful piramidei trofice ale acestor ecosisteme acvatice, este monitorizată în principiu prin două mijloace: pescuit cu plase ştiinţifice şi pescuit electric reversibil (electronarcoză). Măsurătorile necesare se efectuează in situ în cât mai scurt timp posibil, iar peştii sunt eliberaţi în mediul lor natural în stare vie – un lucru aparent mai greu de înţeles pentru unii, deoarece nu rareori echipa de pescuit se găseşte în situaţia de a fi nevoit să explice această metodă neletală bazată pe electronarcoză, fie curioşilor, fie autorităţilor… 

Cu toate că, deseori, pescuitul ştiinţific se dovedeşte a fi o activitate dificilă (acces îngreunat cu echipamente până la luciul de apă, echipamente numeroase şi grele, „surprize” periculoase în albie, oameni agresivi şi câteodată nepăsători faţă de documentele oficiale etc.), rezultatele obţinute sunt extrem de utile: reprezentând un nivel trofic superior, ihtiofauna reflectă cu mare acurateţe calitatea apei şi impactul antropic în zonele investigate.

Inventariere ihtiofaună prin pescuit electric reversibil

Măsurători in situ

Pescuit științific cu plase

Menţionez, totodată, macrofitele acvatice, care se inventariază cu o frecvenţă mai redusă şi care, de asemenea, pot reflecta poluarea crescută a apelor.

Inventariere macrofite acvatice

Bibliografie:

Graham, L. E., Wilcox, L. W., 2000, Algae, Prentice Hall, Upper Saddle River.

Pavelescu, C., 2012, Abordări practice în limnologie, în Mignon Ş. (red.), Ecologie aplicată, Ed. Digital Data,  Cluj-Napoca, 129-150.

Stevenson, R. J., 1996, An introduction to algal ecology in freshwater benthic habitats, în Stevenson, R. J., Bothwell, M. L., Lowe, R. L. (red.), Algal Ecology. Freshwater Benthic Ecosystems, Academic Press, San Diego, 3-30.

Dr. NAGY Levente

Administrația Națională „Apele Române”

Administrația Bazinală de Apă Someș-Tisa

Str. Vânătorului 17

RO-400213 Cluj-Napoca România

levi_papaver@yahoo.com

levente.nagy@dast.rowater.ro

http://www.rowater.ro/dasomes/Continut%20Site/Informatii%20utile/Laboratoare%20acreditate.aspx

Pentru a vă înscrie pe lista de discuții Conservarea Biodiversității puteți accesa:

http://tech.groups.yahoo.com/group/conservarea_biodiversitatii/

conservareabiodiversitatii@yahoo.com

Vă mulțumim pentru share!

© Alianţa pentru Conservarea Biodiversităţii, Administrația Națională „Apele Române” – Administrația Bazinală de Apă Someș-Tisa