Cursurile de ape ale Carpaților păstrează o biodiversitate naturală ridicată, o mândrie pentru cei apți să înțeleagă importanța valorilor naturale într-o Lume care se afundă din ce în ce mai mult într-o criză ecologică globală; de la specii de pești la trichoptere, efemeroptere, plecoptere șamd, diversitatea organismelor acvatice ale apelor carpatine este apropiată de cea naturală, contrar altor ape curgătoare europene, unde biodiversitatea a fost afectată ireversibil de intervențiile umane agresive, care au nimicit în mare parte valorile naturale ale peisajului. Prin convențiile internaționale la care este parte, precum și din considerente etice, România are datoria să păstreze biodiversitatea existentă pe la noi.
Construirea mai multor sute de microhidrocentrale pe cursurile apelor sălbatice din Carpați, inclusiv crearea drumurilor de acces, buldozere și excavatoare care sapă în vale, dinamitare, betoane, țevi șamd, prin alterările morfologice create, afectează ecosistemele acvatice atât la nivel local, cât și la scară mult mai largă, prin întreruperea conectivității naturale a cursurilor de ape. Artificializarea mediului natural chiar și în arii protejate, parcuri naturale și parcuri naționale, rezervații, situri Natura 2000 desemnate pe baza Directivei Păsări și a Directivei Habitate a Uniunii Europene, denotă o agresivitate primitivă și neluarea în seamă a valorii strategice reprezentate de aceste arii protejate cu rol de a conserva biodiversitatea naturală și procesele ecologice nealterate. A permite poziționarea acestor infrastructuri artificiale în ariile protejate desemnate pentru protejarea ecosistemelor naturale, este o subminare a esenței ideii de conservare a diversității biologice.
În vederea stopării dezastrului ecologic și a genocidului în derulare, a agresiunii umane directe asupra biodiversității acvatice ale apelor curgătoare din Carpați, cerem organelor statului oprirea imediată a acestor lucrări controversate și regândirea strategică a poziționării acestor investiții, în afara teritoriilor ariilor protejate/ situri Natura 2000 șamd, în afara zonelor de interes pentru păstrarea valorilor naturale ale Carpaților. Cerem asigurarea implicării societății civile, a Organizațiilor Neguvernamentale de Mediu și a cercetătorilor biologi din Institute de Cercetări Biologice și Universități, în vederea găsirii unor soluții rezonabile. În acest scop este necesară crearea și finanțarea unei platforme de specialiști și reprezentanți ai societății civile, care să analizeze impactul microhidrocentralelor deja existente, apoi să poată redefini strategic abordarea dezvoltării microhidrocentralelor în contextul asigurării conservării diversității biologice ale apelor din Carpați.
Semnatari:
- Alpin Club Carpatic (București) bdudau@cosmote.ro
- Asociația Administrațiilor de Arii Naturale Protejate (Zărnești, Brașov) aaanpro@gmail.com
- Asociația Agora (Odorheiu Secuiesc) office@green-agora.ro
- Asociația Alpin Club Vâlcea (Păușești-Măglași, Vâlcea) dorupau@yahoo.com
- Asociația Altitudine (Timișoara) alin.ciula@gmail.com
- Asociația Aqua Transilvae Club (Cluj-Napoca) mihai.vasilescu@phys.ubbcluj.ro
- Asociația AREAS (Suceava) areasv@gmail.com
- Asociația ARIN (Brăila) asociatia.arin@gmail.com
- Asociația Aspirații și Motivații pentru Viitor (București) amv_association@yahoo.com
- Asociaţia Biosilva (Şendriceni, Botoşani) și Asociaţia Biosilva Filiala Suceava (Suceava) asociatiabiosilva@gmail.com
- Asociația Biounivers (Vălișoara, Alba) biounivers2009@gmail.com
- Asociaţia Carpatica FlyFishing (Bucureşti) admin@carpatica-fly.ro
- Asociația Carpatină Ardeleană a Turiștilor, Secțiunea Sibiu – SKV Sibiu (Sibiu) skv@skvsibiu.ro
- Asociaţia Centrul de Consultanţă Ecologică şi Socială – ACCES21 (Tulcea) acces21@yahoo.ro
- Asociaţia “CIVICUS ROMANIA” (Bucureşti) civicusromania@yahoo.com
- Asociația Clubul de Drumeție Montană „România Pitorească” (Pitești) razvanvm@yahoo.com
- Asociația Clubul Muscaricilor Timișoara (Dumbrăvița, Timiș) tudor@ideatm.ro
- Asociația Clubul Turistic Ecologic Mont-Delt-Mar (București) mdm.cornel@gmail.com
- Asociația Consultanților în Dezvoltare Comunitară – ACDC (Suceava) acdcassociation@gmail.com
- Asociația D’Avent (București) georgiana.cremene@davent.org
- Asociația de Geografie Aplicată (Sighetu Marmației) geografieaplicata@gmail.com
- Asociaţia de Pescuit Sportiv AQUA CRISIUS (Oradea) contact@aquacrisius.ro
- Asociația de Turism și Ecologie Călțun – Club UNESCO (Curtea de Argeș) niculazar_ro@yahoo.com
- Asociația Drumeții Montane (Târgu Jiu) contact@drumetiimontane.ro
- Asociația EcoAssist (București) Liana@EcoAssist.org
- Asociația Eco-Logica Brașov (Brașov) daniel.turcu@yahoo.com
- Asociația „Ecologie-Sport-Turism” (București) contact@ecoest.ro
- Asociația ECO RODNA (Rodna, Bistrița-Năsăud) ecorodna@yahoo.com
- Asociaţia Green Project (Cluj-Napoca) office.agp@gmail.com
- Asociația „Grupul Milvus” (Târgu Mureș) office@milvus.ro
- Asociația „Grupul Sistemis” (Iași) grupul.sistemis@gmail.com
- Asociația Heidenroslein (Baia Mare) payerma@yahoo.com
- Asociația Ivan Krevan (Repedea, Maramureș) adl_ivan_krevan@yahoo.com
- Asociația Ecologic (Baia Mare) ecologic@email.ro
- Asociația Ecologică Turismverde (București) turismverde@gmail.com
- Asociația ECOTECA (București) info@ecoteca.ro
- Asociația Euro Consens (București) abe@asterconsulting.ro
- Asociația Internațională pentru Studiul Dunării (București) sanducri@yahoo.com
- Asociația Kogayon (Costești, Vâlcea) florinstoican@yahoo.com
- Asociația Misgurnus (Miercurea-Ciuc) domedve@gmail.com
- Asociația Munții Făgăraș (Avrig, Sibiu) asociatiamuntiifagaras@gmail.com
- Asociația Natura Transilvaniei (Cluj-Napoca) naturatransilvaniei@yahoo.com
- Asociația pentru Dezvoltare Comunitară Durabilă „ALUTUS” (Lisnău-Vale, Covasna) dezvoltaredurabilaalutus@hotmail.com
- Asociația pentru Dezvoltarea Durabilă a Deltei Dunării (Tulcea) vladanastasiu@yahoo.com
- Asociația pentru Dezvoltare Durabilă „Dunărea de Jos” (Călărași) egreta_calarasi@yahoo.com
- Asociația pentru Dezvoltare Durabilă OPTIM (Botoșani) addoptim@yahoo.com
- Asociația pentru Ecologie și Dezvoltare Durabilă Iași (Iași) mateiaurora@yahoo.com
- Asociaţia pentru Protecţia Liliecilor din România (Satu Mare) office@aplr.ro
- Asociația pentru Protecția Mediului și a Naturii Rhododendron (Tîrgu Mureș) sz.rhodo@gmail.com
- Asociația Rangerilor din România (București) mgligan@yahoo.com
- Asociația Salvatorilor Speciali și Montani Mureș (Târgu Mureș) kvcs_robert@yahoo.com
- Asociația Salvați Dunărea și Delta (București) office@salvatidelta.ro
- Asociația Speologică Exploratorii (Reșița) bogdanspeo@yahoo.com
- Asociația Speologică Sfinx Gârda (Gârda de sus, Alba) cristigarda@yahoo.com
- Asociația Tășuleasa Social (Piatra Fîntînele, Bistrița-Năsăud) asociatia@tasuleasasocial.ro
- Asociația TerraMont Carpați (Cluj-Napoca) asociatiaterramontcarpati@yahoo.ro
- Asociația Transilvania Verde (Cluj-Napoca) office@greentransylvania.ro
- Asociația Tura în Natură Sibiu – ATINS (Sibiu) info@turainnatura.ro
- Asociația turistică sportivă civică și ecologistă CLUBUL DE CICLOTURISM „NAPOCA” (CCN) (Cluj-Napoca) office@ccn.ro
- Asociația Ținutul Secuiesc Verde (Miercurea Ciuc) info@zoldszekely.ro
- Asociația Valea Verde (Sighetu Marmației) valeaverde@hotmail.com
- Asociația “Voluntarii Lunca Mureșului” (Arad) asociatiamuresului@gmail.com
- Asociația Zdreanță (București) illyrialazar@yahoo.com
- Centrul de Consultanţă Ecologică Galaţi (Galaţi) eco@cceg.ro
- Centrul de Ecologie și Turism Maramureș (Sighetu Marmației) timurcvt@yahoo.com
- Centrul Local „Heintz Dezideriu” Sibiu al Organizației Naționale Cercetașii României (Sibiu) contact@scouts.ro
- Centrul Naţional pentru Dezvoltare Durabilă (Bucureşti) office@ncsd.ro
- Centrul pentru Arii Protejate și Dezvoltare Durabilă Bihor, (Oradea) contact@capdd-bihor.org
- Centrul pentru Politici Durabile – Ecopolis (București) echipa@ecopolis.org.ro
- Clubul Alpin Român – Secția Universitară Cluj (Cluj-Napoca) car_sectia_universitara_cluj@yahoo.com
- Clubul de Ecologie și Turism „Veniți cu Noi” (Bacău) lupu_remus@yahoo.com
- Clubul de Turism Montan Amicii Munților (Sibiu) contact@amiciimuntilor.ro
- Clubul Ecologic Origini Verzi (Suceava) crr_sv@yahoo.com
- Clubul de Ecologie și Turism Montan Albamont (Alba Iulia) office@albamont.ro
- Clubul de turism și Ecologie Transmont Făgăraș (Făgăraș) trans_mont@yahoo.com
- Eco-Civica (București) ansicomprest@hotmail.com
- Federația Română de Turism Sportiv (Cluj-Napoca) puiucazan69@yahoo.com
- Federația Română de Turism și Ecologie (București) mdm.cornel@yahoo.com
- Flyfishing Club Musca 13 (Sibiu) midmet2001@yahoo.com
- Focus Eco Center (Tîrgu Mureș) focuseco@rdslink.ro
- Fundația ACTIVITY (Reșița) contact@activity-foundation.ro
- Fundaţia ADEPT Transilvania (Sighişoara-Târnava Mare și Valea Hârtibaciu) saschiz@fundatia-adept.org
- Fundația AVANGARDA (București) avangarda97@avangarda.ro
- Fundația Eco-Pontica (Tulcea) florin.palade@icloud.com
- Fundaţia ECOTOP pentru Cultură şi Educaţie Ecologistă Oradea (Oradea) ecotop@rdslink.ro
- Fundația de Turism și Ecologie a Dunării de Jos „Ciulinii Bărăganului” (Slobozia, Ialomița) ciulinii_baraganuluisl@yahoo.com
- Fundația pentru Parteneriat (Miercurea-Ciuc) office@repf.ro
- Fundația VERDE 2000 (Timișoara) nicudiminescu@yahoo.com
- Inițiativa Creștin-Ecologistă (Cluj-Napoca) gheorghecionoiu@yahoo.de
- Institutul Verde (București) igeorgeta@yahoo.com
- Mare Nostrum (Constanța) office@marenostrum.ro
- Oceanic Club (Constanța) club@oceanic.ro
- Ocolul Silvic Privat Baraolt – Barót Magánerdészet (Baraolt – Barót) ocolbaraolt@yahoo.com
- Organizația GeoEcologică ACCENT (Brașov) a.pilbath@yahoo.com
- Organizaţia Studenţilor pentru Natură (Cluj-Napoca) contact@ospn.ro
- Rencontres du Patrimoine Europe-Roumanie (București & Paris) stefanabianu2002@yahoo.com
- Rotary Club Sighet (Sighetu Marmației) idmconsultingsm@yahoo.com
- Societatea Carpatină Ardeleană – Satu Mare (Satu Mare) office@eke.ro
- Societatea de Istorie Naturală Nymphaea (Oradea) societateanymphaea@ymail.com
- Societatea Ecologică AquaTerra, filiala Iași (Iași) aquaterr@uaic.ro
- Societatea Ornitologică Română (București) office@sor.ro
- Societatea Română de Herpetologie (Cluj-Napoca) ighira2002@yahoo.com
- Solidaritatea pentru Libertatea de Conştiinţă (Buzău) emfilia@yahoo.com
- UNESCO Pro Natura (București) office@pronatura.ro
- Uniunea Internaționala a Femeilor Române, Inc. (Atlanta, SUA) smaranda_livescu@yahoo.com
- Village Life (Bucureşti) alexandra@villagelife.ro
- WWF România (Bucureşti) office@wwfdcp.ro
- …
Organizațiile neguvernamentale (ONG) care doresc să se alăture acestei inițiative, trebuie să trimită la adresa conservareabiodiversitatii@yahoo.com următoarele informații: 1. numele organizației, 2. numele localității în care se află sediul ei și 3. adresa de e-mail.
Documentarea dezastrului ecologic acvatic care se produce la nivelul Carpaților:
Hidrocentrale mici – dezastru mare:
http://peterlengyel.wordpress.com/2012/10/07/hidrocentrale-mici-dezastru-mare/
Ianuarie 2013: Garda Națională de Mediu a dat amenda maximă pentru că o microhidrocentrală din Bihor a secat cursul de apă
http://www.ecomagazin.ro/microhidrocentrala-a-secat-raul/
TVR2 România batjocurii – distrugeri ireversibile ale naturii în Munții Făgăraș
http://www.youtube.com/watch?v=Rjz2rrZsqD4
Distrugerea râurilor din Făgăraș – Natură și Aventură
http://www.youtube.com/watch?v=CSGPKgipzBw
Simfonia excavatoarelor în munții Făgăraș – Excavator symphony in Romania
http://www.youtube.com/watch?v=9H_tZjjpQm4
TVR – 11 mai 2012 – Ecosistem distrus de nepăsare
http://www.tvrnews.ro/ecosistem-distrus-de-microhidrocentrale-in-executie_22955_video.html#view
Noiembrie 2011: 70 de organizaţii de mediu susţin campania Jurnalului Naţional „Stopaţi dezastrul ecologic din Făgăraş!”
Aprilie 2012: Coaliția pentru Mediu din România cere ministrului Korodi întreruperea lucrărilor la microhidrocentralele din Argeș
29 ianuarie 2013: UPDATE Hidroelectrica va scoate la vânzare 162 de microhidrocentrale. Motivul: Nu sunt rentabile!
Garda Națională de Mediu, Comunicat de Presă din 1 februarie 2013
Controale ale GNM la microhidrocentralele din judeţele Cluj şi Bistriţa Năsăud
http://www.gnm.ro/sitenou/comunicate_prim.php?id=42
Scandal Microhidrocentrale (Făgăraș)
http://www.youtube.com/watch?v=vt_HjxIpnAQ
Microhidrocentrala Anieș, închisă de Garda de Mediu
http://www.ecomagazin.ro/microhidrocentrala-anies/
“Va fi o amintire Valea Prahovei de la Comarnic încoace”
Despre minihidrocentrala de la Podu Vadului (Breaza)
http://www.youtube.com/watch?v=vPbwft_y_J8
Peste 50 de ONG-uri protesteaza impotriva construirii unei microhidrocentrale in Defileul Lapusului
MICROHIDROCENTRALA DIN ŞOMCUTA FACE UN PAS ÎNAPOI
Autorităţile nu vor să distrugă Defileul Lăpuşului
Trei explozii filmate:
http://www.youtube.com/watch?v=MVqexBpGwCs
Mediatizare:
National Geographic România: Apel pentru apele din Carpați
http://www.natgeo.ro/natura/habitat-conservare/9829-apel-pentru-apele-din-carpai
1 februarie 2013, interviu telefonic la Televiziunea eMaramureș
PROIECT CONTROVERSAT – Microhidrocentrala din Defileul Lăpușului ar fi un dezastru ecologic pentru zonă, în opinia ecologiștilor
6 februarie 2013, interviu telefonic Radio România
7 februarie 2013, interviu telefonic la Radio România Actualități
Pentru a vă înscrie pe lista de discuții Conservarea Biodiversității puteți accesa:
http://tech.groups.yahoo.com/group/conservarea_biodiversitatii/
conservareabiodiversitatii@yahoo.com
Vă mulțumim pentru share!
© Alianţa pentru Conservarea Biodiversităţii
Reblogged this on Bogdan.DPhotography.
Fundatia VERDE 2000 adera la la protestul privind microhidrocentralele si incercam sa sensibilizam si publicul timisorean
Dezastrul exista, continuarea lui o vedem, dar cum ne organizam in afara semnaturilor? Caci, daca nu se strang cifre zdrobitoare – chiar si asa! – guvernantii nu vor lua nici o masura, fiind mana in mana cu proprietarii si beneficiarii microhidrocentralelor.
Dupa faza de definire a celor care sustin aceasta idee, vor urma alti pasi… fiecare pas la momentul lui.
Subscriu la aceste avertizari din partea specialistilor ecologisti privind situatia din defileul Lapusului, dar eu totodata sunt interesat personal si ingrijorat privind construirea microhidrocentralei de la Sapanta. Ce se stie despre aceasta situatie exista semnale in media? Mai poate fi intrerupta lucrarea? Privind impactul realizarii lucrarii asupra mediului sunt curios daca studiile respective (caci banuiesc ca exista) pot fi consultate si unde anume se gasesc.
Subscriu cu toata convingerea!
Subscriu si distribui. Succes!!!!
Subscriu si transmit mai departe.
e adevărat ,un adevarat dezastru si pe arges ,tocmai sus, spre transfagarasan,oare de acolo să vina prosperitatea româniei ? din râuleţul ăla de munte atât de frumos oare de ce nu îl la-să şi generaţiilor viitoare ?
Dar ,asta e .Trăim în România…….
…si mai trist e ca pe Cascada Balea curg peturi si in Lacul Balea e plin de bucati de table metalice si de plasticuri, iar pe marginea acestuia e o balta plina cu tot felul de mizerii. Mi-a fost mai mare rusinea de tara mea! Administratia locului s-a putut organiza sa i-a taxe de parcare dar, nu s-a putut organiza sa intretina curatenia…
Trebuie de urgenta emisa o LEGE drastica impotriva tuturor acelor care atenteaza direct sau indirect la aceasta comoara a naturii.
ACUM,pana nu va fi prea tarziu.
Ma doare inima si prevan ca nu putem face nimic concret
NU microhidrocentralelor amplasate pe raurile de munte!
Da, aveti perfecta dreptate!Asa zisii iubitori de „energie verde”nu sunt decat niste afaceristi fara scrupule!Ei distrug natura fara pic de constiinta!Goana dupa profit girata de penalii din ANRE care pentru cativa arginti au incarcat facturile la energie electrica ale si asa saracitului popor roman,au ca efect distrugerea putinelor locuri neatinse de influenta nefasta a industriilor!Dupa cum spuneam taxa pe energie verde o platim noi consumatorii aceasta intra in buzunarele investitorilor in „energie verde”si noi suntem sponsorii acestora, pentru ca dupa cativa ani acestia isi amortizeaza investitia!Furt pe fata prin politica pumnului in gura!Cez-ul a investit in aceste microhidrocentrale si uite asa prin girul statului roman si ANRE ne fura!
bravo,mai oameni ! de mult nu am gasit
pe net ceva bun ca la voi!pot sa ma culc
linistit!bravo!
sa va spun o treaba:bani de la tipi din italia(romani unii)care nu au deloc moace de invatati ajung la firme de consultanta si proiectare/acolo un mos
de peste prut si altii fac la toplita MH-uri