De la educația ecologică la educația pentru dezvoltare durabilă…

DSC00008

De la educația ecologică la educația pentru dezvoltare durabilă…

…este un demers despre care se vorbește mult în ultima vreme.

De-a lungul timpului, educaţia pentru mediu a primit mai multe accepţiuni: studiul naturii,  educaţia pentru conservarea naturii, educaţia pentru mediu, despre mediu, în mediu, prin mediu. Mulţi autori consideră educaţia pentru mediu mai mult decât o disciplină şcolară (chiar dacă uneori apare ca o materie şcolară obligatorie), cât şi o pregătire pentru viaţă în care se poate interveni prin acţiune directă pentru a asigura o evoluţie a societăţii umane în compatibilitate cu mediul natural.

Este din ce în ce mai necesară crearea de noi forme de relaţionare între indivizi, societate şi natură, pentru a găsi o alianţă care să reducă eventualitatea din ce în ce mai probabilă a unor pagube ireversibile la nivelul mediului. Sunt, deci, utile noi forme de cunoaştere care să pună indivizii, comunităţile şi responsabilii vieţii sociale la toate nivelurile (economic, politic, instituţional, administrativ, productiv, cultural etc), în situaţia de a nu mai putea ignora consecințele acţiunilor umane asupra mediului.

DSCN9526

Din acesta perspectivă devine evident rolul educatorilor şi formatorilor generaţiilor tinere, dar şi al celor adulte, în scopul obişnuirii celor care învaţă să se confrunte în mod responsabil cu diferitele dimensiuni ale realităţii, fără a se simţi copleşiţi de acestea, ci, dimpotrivă, susţinuţi pentru a atenua/ anula efectele negative ale comportamentelor umane asupra naturii. În acest context, educaţia pentru mediu reprezintă o formă de activitate civică al cărei scop este de a dezvolta cunoştinţele şi acţiunile oamenilor, astfel încât aceştia să observe, analizeze şi distingă variatele aspecte ale teritoriului şi ale situaţiei sociale în care trăiesc, pentru a înţelege caracteristicile profunde ale acestora.

 DSC00720

Şcoala, alături de alte instituţii educative şi formative, vine să îşi asume un rol fundamental în realizare dezideratelor educaţiei pentru mediu şi pentru dezvoltare durabilă. Semnificaţia educaţiei pentru mediu implică aprofundarea unor aspecte ale relaţiei om–natură din perspectiva informaţiilor furnizate de mediu pentru a  proiecta  şi a promova trasee educative operaţionale şi eficiente.

Refacerea unei noi alianţe între om şi mediu este cerută de o necesară evaluare a semnificaţiei pe care o au transmiterea de cunoştinţe şi cercetarea explorativă a capacităţii elevilor de a desfăşura acțiuni legate de dimensiunile culturale, etice, politice, sociale ale mediului. Pentru a atinge rapid aceste obiective pedagogice, profesorii trebuie să redescopere legăturile dintre conţinuturile propriei discipline şi fenomenele şi procesele ecologice care generează informaţii aplicabile în toate domeniile de interes.

 DSC00877

Este necesar să se pornească de la experienţele proprii elevilor, de la cultura informală, de la aspectele cotidiene  care să permită parcurgerea fazelor construcţiei cunoştinţelor formale. Şcoala nu se poate limita la transmiterea rezultatelor parcursurilor cognitive anterioare, ci trebuie să îi pună pe elevi în condiţia de a explora procesele şi fenomenele  naturale; aceste fenomene prezintă aspecte de organizare şi transformare care vin în ajutorul profesorului ce evaluează  eficienţa confruntării elevului cu aspectele ambientale.

Contextul ambiental în care trăim, structurile urbane, totalitatea locurilor pe care le explorăm şi care generează relaţii afective, sociale, culturale ce influenţează dezvoltarea propriei identităţi, ne pun în contact cu fenomene care interesează niveluri multidimensionale ale macro şi microcosmosului. Educatorii trebuie, în primul rând, să îi facă pe elevi să depăşească perspectiva de simplificare, confuzie, conflict asupra fenomenelor de mediu, să îi obişnuiască să decodifice şi să analizeze aceste evenimente complexe şi manifestările lor dinamice ce caracterizează mediul biotic si abiotic.

 DSC02862

În educaţia pentru mediu, principiul diferenţierii nu implică disocierea aspectelor care privesc mediul natural de cel construit şi tehnologic. Scopul principal este însă de a determina la elevi o limitare a viziunii antropocentrice în favoarea celei biocentrice. Mai ales datorită numărului mare de calamităţi şi catastrofe ecologice la nivel local şi regional din ultimul timp, a devenit evident că idea conform căreia omul domină şi controlează întregul ecosistem planetar este falsă şi este din ce în ce mai clar că populaţia umană este copleşită de „răspunsul” mediului la acţiunile sale, astfel încât din dominator devine dominat de efectele perturbărilor biologice şi sociale derivate din activităţile antropice.

Funcţie de abordările prezentate anterior, se pot delimita trei laturi-domenii ale educaţiei:

Educaţia despre mediu: asigură înţelegerea modului de funcţionare a sistemelor naturale şi înţelegerea impactului activităţilor umane asupra acestora; dezvoltă capacităţile investigative şi gândirea critică. În educaţia formală, multe arii curriculare şi domenii ale cunoaşterii (ştiinţele naturale şi sociale, artele etc), ca şi activităţile extra-curriculare pot contribui la  realizarea obiectivelor acestui tip de educaţie.

DSC_0275

Educaţia în mediu: asigură relevanţa, realitatea şi experienţă practică învăţării, prin contactul direct cu componentele mediului (fie că este vorba de mediul urban, natural sau tehnologic); dezvoltă abilităţi de culegere a datelor şi de investigaţie pe teren; dezvoltă capacitatea de apreciere a frumosului; asigură conştientizarea şi stimulează preocuparea faţă de problemele de mediu.

Educaţia pentru mediu: finalizează educaţia în şi despre mediu;  dezvoltă sensul responsabilităţii faţă de mediu; dezvoltă eco-etica; dezvoltă motivaţia şi abilităţile de a participa la îmbunăţăţirea stării mediului; promovează dorinţa şi capacitatea de a aborda un stil de viaţă compatibil cu utilizarea  adecvată şi responsabilă a resurselor. Educaţia pentru mediu oferă educatorilor posibilitatea de a realiza, din punct de vedere teoretic şi practic, o contribuţie hotărâtoare la buna gospodărire a naturii, necesitând stabilirea de legături între educaţia de mediu, cea morală şi cea politică.

Începând din anii  1970, numeroase programe de educaţie pentru mediu au inclus elemente sociale, economice şi culturale. Curriculum tipic prevedea încercarea de a rezolva problemele de mediu după ce acestea apăreau. După apariţia raportului Brundtland (1987) şi mai ales după Conferinţa de la Rio (1992) a început să se delimiteze educaţia pentru dezvoltare durabilă care include, pe lângă grija pentru ecosistemul global al planetei şi lupta pentru mai multă justiţie socială, democraţie, respect pentru minorităţi, multiculturalitate, etc.

Iată cum, în mai puţin de peste 100 de ani, conceptul de educaţie pentru ocrotirea naturii s-a modificat în educaţia pentru mediu/ educaţia ecologică, apoi în educaţie pentru dezvoltare durabilă. Elementele cheie ale educaţiei pentru utilizarea durabilă a ariilor protejate urmăresc: menţinerea capacităţii de suport a sistemelor vieţii în acel spaţiu, conservarea biodiversităţii locale şi susţinerea nevoilor materiale şi spirituale (recreere, inspiraţie) ale oamenilor.

 IMG_3719

Educaţia pentru mediu nu este doar o „formă de educaţie”,  nu este doar un instrument în rezolvarea problemelor de mediu sau în gestionarea resurselor naturale. Este o dimensiune esenţială a educaţiei fundamentale care include interacţiunile ce stau la baza dezvoltării personale şi sociale: interacţiunile cu sine ce vor genera construirea identităţii personale, interacţiunile cu ceilalţi (construcţia relaţiilor inter-umane) şi interacţiunile cu mediul.

Domeniul educaţiei pentru mediu a evoluat, deci, într-o direcţie constructivă. Educaţia este percepută ca un instrument în serviciul conservării pe termen lung a mediului, acesta din urmă fiind considerat ca un rezervor de resurse care trebuie exploatate în contextul unei dezvoltări economice durabile, rezultate dintr-un consens al domeniilor economic, social şi ecologic şi care permit gestionarea diversităţii bio-culturale.

În proiectele de educație pentru mediu derulate la Liceul Teoretic “Ovidius” Constanța am încercat, de fiecare dată, să identificăm acele subiecte care să trezească interesul, dar care să și creeze un cadru optim pentru dezvoltarea unor abilități și competențe (de comunicare, de cercetare științifică, de colaborare, de lucru în echipă etc). Primele proiecte au fost cele legate de cercetarea biodiversității costiere. Ca un fel de prelungire a programei școlare care, la biologie, acordă din ce în ce mai puțină atenție elementelor de taxonomie, am investigat tanatocenoza de moluște de la litoralul românesc, încercând o comparație între zona nordică și cea sudică (mai precis între zona 2 Mai – Vama Veche și respectiv Grindul Chituc). Desigur că diferența de substrat a creat niște diferențe semnificative; ne-au apropiat de rezultatele înregistrate de-a lungul anilor de publicațiile de specialitate. Calcularea unor indici ecologici analitici și sintetici a permis realizarea unor corelații precise între speciile identificate și biotopul asociat.  

DSCF2427 

Am realizat acest demers în anii 1999-2000 și l-am reluat 10 ani mai târziu. Elevii au avut ocazia să se familiarizeze cu metoda științifică prin prelevarea de probe de tanatocenoză, selectarea zonelor de eșantionare, trierea probelor, tehnici de colectare, utilizarea determinatoarelor și a cheilor de identificare, calcularea indicilor ecologici, corelarea parametrilor fizico-chimici ai mediului cu observațiile legate de biodiversitate, identificarea asemănărilor și deosebirilor și formularea unor concluzii.

O altă direcție a fost reprezentată de reflectarea în proiecte a unor probleme locale de mediu, precum eutrofizarea Mării Negre. Dezvoltarea  explozivă a biomasei algale este un fenomen larg întâlnit mai ales în sezonul cald, deși în prezent la un nivel semnificativ mai redus decât cel din anii 1980 – 1990, semn că ecosistemul marin revine la o situație de echilibru. Tonele de alge aruncate pe țărm sunt rareori folosite ca o resursă, de cele mai multe ori este o sursă de disconfort  pentru turiști și un subiect acoperit de mass-media sub titluri exagerate.

În demararea acestor proiecte am pornit de la o analiză sezonieră a populațiilor de alge macrofite de la litoralul românesc al Mării Negre, înregistrând principalele specii și biomasele asociate. Deși prelevarea de alge nu a fost întotdeauna ușoară, am încercat să avem probe de la diferite adâncimi, nu doar din supra- și mediolitoral.

DSC_0359

O primă direcție a fost reprezentată de valorificarea celulozei din alge pentru obținerea hârtiei. Iată câteva fragmente din proiectul realizat de elevii liceului în urmă cu câțiva ani. “Hârtia, un material prezent în fiecare zi din viaţa noastră, sub formă de ziare, reviste, cărţi, caiete, poate deveni extrem de uşor un obstacol pentru noi, atunci când hârtia veche se adună în casă, dar şi pentru comunitate/ societate când deşeurile de hârtie contribuie la umplerea până la refuz a gropilor de gunoi ale oraşelor. Pentru realizarea hârtiei se folosesc în fiecare an milioane de arbori care nu-şi mai pot exercita funcţia de producere a oxigenului şi de depoluare. Algele macrofite marine de la litoralul românesc pot reprezenta uneori o sursă de poluare atunci când se află în cantităţi excesive pe ţărm (plaje, stânci), fiind aruncate de vânt şi valuri, acumulându-se în grămezi de zeci de kg care din cauza descompunerii materiei organice (alge, crustacei, moluşte) sub acţiunea bacteriilor şi ciupercilor, determină nu numai apariţia unui miros neplăcut dar constituie o sursă de infecţie pentru cei care ajung pe plajă şi atrag numeroase insecte. Astfel, mai ales vara, accesul la apa mării poate fi blocat de benzi de alge.

 IMG_3735

Rezultate: Metoda cea mai eficientă de producere a hârtiei este cea care combină hârtia veche, făina de alge şi rumeguşul de lemn în proporţie de 75%: 20%: 5% (nu este necesară adăugarea cleiului deoarece alginaţii din alge funcţionează ca şi liant). Dacă se doreşte creşterea eficienţei metodei se poate realiza fierberea în apă a hârtiei vechi şi apoi adăugarea făinii de alge. Realizarea hârtiei numai din rumeguş de lemn necesită fierberea în NaOH, care contribuie la creşterea toxicităţii produsului. Pentru obţinerea unei paste de modelat se poate folosi şi numai hârtie veche dar calitatea produsului (culoarea, flexibilitate) creşte dacă se adaugă un procent de 15-30% făină de frunze sau 10-15% făină de alge. Se poate realiza hârtie şi numai din frunze dar are culoarea închisă (carton) și  este destul de friabilă. Se poate realiza hârtie şi numai din alge dar necesită adăugarea de amidon în procent de cca. 25%, ceea ce face procesul ineficient. Procente mai mici de 50% făina de alge în amestecul pentru realizarea pastei de hârtie duc la creşterea timpului de prelucrare al materialului iar calitatea produsului este scăzută. Amestecând atât făina de alge cât şi de frunze cu hârtia veche, se poate obţine un produs foarte bun, atât pentru modelat (când se toarnă în forme sau se modelează cu mâna) fie pentru scris sau producerea de obiecte de artă. Pot fi realizate numeroase obiecte din hârtia produsă (suporturi, cutii etc)”

O altă direcție a fost reprezentată de valorificarea uleiului din alge. Am realizat un proiect de obținere a biodiselului din alge macrofite. După colectarea algelor macrofite din grupul Cholophyceelor, s-a realizat extractul de clorofila la rece. Timp de 12 zile algele au fost ținute în alcool etilic până s-au decolorat, după care s-a filtrat soluția. Am adaugat n-hexan și s-a utilizat instalația de încalzirela reflux timp de 9 ore. Am observat ca pe lângă n-hexanul rămas s-au colectat și câteva picături de ulei, folosite pentru obținerea de biodisel.

Proiectele de cercetare şcolară permit dezvoltarea abilităţilor elevilor în domeniul comunicării şi investigaţiei ştiinţifice, stimularea gândirii critice şi a capacităţii de lucru în echipă. În concluzie, o educaţie pentru mediu cantonată doar în una dintre dimensiunile menţionate anterior nu poate fi decât limitativă şi incompletă. Fără îndoială, datorită complexităţii demersului educativ, programele de educaţie pentru mediu sunt dificil de abordat. Întreaga comunitate trebuie implicată în acest tip de proiecte, fiecare fiind chemat să-şi definească „nişa” educaţională pe care şi-o poate revendica în funcţie de resursele, interesele şi mijloacele avute la dispoziţie.

Carmen Bucovală

Liceul Teoretic “Ovidius” Constanța

Stradela Basarabi, nr. 2, 900710 Constanța

www.liceulovidius.ro

liceulovidius@gmail.com

Tel/fax: 0341/405815

Pentru a vă înscrie pe lista de discuții Conservarea Biodiversității puteți accesa:

http://tech.groups.yahoo.com/group/conservarea_biodiversitatii/

conservareabiodiversitatii@yahoo.com

Vă mulțumim pentru share!

© Alianţa pentru Conservarea Biodiversităţii, Carmen Bucovală – Liceul Teoretic “Ovidius” Constanța

Reclame
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la De la educația ecologică la educația pentru dezvoltare durabilă…

  1. Educatia ecologica si dezvoltarea durabila integrate in cadrul unui Sistem de educatie nationala.Pentru aceasta am optat de ceva decenii,fara ecou la cele doua ministere direct implicate al Mediului si al Educatiei,de fapt care nu au un compartiment sau o responsabilitate in acest domeniu si nici macar un parteneriat pe educatie ecologica asa cum exista in tarile francofone performante Canada,Franta ,Belgia si mai nou extinse pe continentul african unde sau si tinut ultimile Congrese Mondiale de Educatie ecologica unde Romania a cam lipsit singurul reprezentant fiind Fundatia VERDE 2000 prin mine ca presedinte.Ce inseamna acest SISTEM? Un parteneriat intre Ministere in domeniul educatiei ecologice avand ca piloni Ministeru Educatie si al Mediului la care adera minsterul Finantelor,Turismului ,Agriculturii,Administratiei teritoriale,Sanatatii si Sportului care impreuna semneaza un partenariat in jurul unor obiective si alcatuiesc un Plan unic de EEDD (educatie ecologica si dezvoltare durabila) Acest plan este preluat de Agentiile regionale de mediu care isi asuma responsabilitatea infiintand in functie de habitatul dominant CENTRE DE E DUCATIE ECOLOGICA(sau CASE ALE NATURII),Centre de RESURSE si Centre de FORMARE A FORMATORILOR,Aceste trei componente sunt prezente si constitue alaturi de clasele de mediu(clase de padure,clase de munte,clase de apa ) un sistem care se bazeaza pe un calendar de activitati emis de un ONG de mediu SCOALA SI NATURA avand o revista cu teme interesante,pe mai multe teme ,deseurile ,apa,aerul,zgomotele,energia,transporturile si biodiversitatea.Acest demers are la baza un concept care incepe cu SENSIBILIZAREA urmat in aceasta spirala de MOTIVARE,INTERESARE,INFORMARE,FORMAREA ATITUDINILOR si COMPORTAMENTELOR,RESPONSABILIZARE,FORMAREA unei CONDUITE si insfarsit CONSTIENTIZAREA.Aceasta spirala este un fel de alfabetizare ecologica ce incepe in familie se continua in gradinita ,invatamant primar ,gimnazial ,liceal ,universitar si sociatatea civila,Deci peste tot si la orice varsta cu metode adecvate .In formarea educatorilor si profesorilor ,a animatorilor trebuie sa existe o pregatire metodica care sa incurajeze contactul elevului cu natura,este primul pas pentru ocrotirea ei.Exista o terapie a celor 5 simturi ,este startul in sensibilizare si-l realizam in familie si gradinita Asta inseamna prezenta in curtiile scolilor a Claselor verzi care faciliteaza contactul cu natura.Daca la acestea se adauga niste coridoare ecologice informative cu clase devenite spatii ambientale ca rezultat a unui prim proiect ,NATURA IN SCOALA insemna ca facilitam apropierea elevului de natura nu reducem rolul scolii,la INFORMARE fiindca criza este in EDUCATIE,Sa nu uitam ca am avut o traditie in educatia ecologica ,taberele nationale de educatie ecologica de la SULINA sa Or VICTORIA abandonate dupa 89 in ciuda faptului ca aveau ca tiinta educatia ecologica,sau desfintat Statiunile tinerilor naturalisti,unde se formau deprinderi practice de ce a fost nevoie sa distrugem ceva folositor?
    Dupa 1989 la Timisoara am inceput sa creiem prin Universitatea de Vest fac de Biologie,un Centru de EEDD urbana la Scoala generala 30 ulterior si un Centru de resurse alaturi de altul in cadrul CENTRULUI CULTURAL FRANCEZ cu care am colaborat pentru lansarea proiectului,PLANETA PRETIOASA si anual proiectul ECOTIM -Un gest ecologic pentru orasul tau,ca urmare a contactelor cu asociatii din Franta ADEME si ARIENA care au si format primii animatori in domeniul EEDD Cred ca este interes pentru ca acest demers educatia ecologica si dezvoltarea durabila sa devina un obiectiv educativ natioanal bazat pe o organizare si o strategie mai ales azi cand asistam si la o criza a mediului .

  2. Reblogged this on ONG Mare Nostrum and commented:
    Un articol scris de colega noastră, Carmen Bucovală.
    Lectură plăcută!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s